“Cultura română pare a fi o cultură a pionierilor, a întemeierilor, a veşnicului început de drum”. Este opinia unei voci respectate în lumea universitară. Profesorul universitar dr. Mihaela Miroiu este o personalitate simbol pentru tot ceeea ce înseamnă o gândire feministă şi studii aplicate pe acest domeniu în ţară, autoare a mai multe cărţi, dar şi coordonatoare a mai multe volume. Şi în ciuda CV-ului extrem de bogat, care o recomandă ca o personalitate recunoscută internaţional, Mihaela Miroiu este puţin cunoscută în Hunedoara, oraşul căruia încă îi mai spune „acasă”.
Mihaela Miroiu: “Politicienii sunt prea ocupaţi cu învingerea adversarilor, încât
să vadă că din spatele lor dispar cetăţenii”
“Nu vin doar o dată pe an acasă, ci de trei-patru ori pe an. Sigur că atunci când te reîntorci la rădăcinile bunicilor şi străbunicilor de obicei o faci de drag şi te detaşezi un pic de lumea în care trăieşti. Asta face parte dintr-un respiro normal, de care fiecare dintre noi avem nevoie”, mărturiseşte cu căldură profesoara universitară de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Un om înţelept, a cărui vorbă dreaptă pare că, dintr-odată, face lumină în haosul din jur şi rânduieşte lucrurile în lume.
“Când vorbim despre democraţie în România, despre tipuri de democraţie, prima dată înlăturăm dictaturile, pentru că noi am reuşit să depăşim regimurile totalitare. Dacă analizezi, regimurile democrate se împart în regimuri electoraliste, democraţii liberale şi democraţii consolidate. Analiza nu se face de fiecare ţară în parte, pentru că sunt instituţii internaţionale care compară democraţiile având la bază câţiva indicatori. Participarea la alegeri este elementară, libertăţile civile fac parte din categoria cerinţelor de bază, se mai ia în calcul calitatea guvernării, cultura politică şi participarea politică a cetăţenilor. Ei bine, privită astfel, România se află pe locul 59, pe undeva între două ţări asiatice, este ultima din Uniunea Europeană, în condiţiile în care Bulgaria este pe locul 52. România se află în categoria democraţiilor defecte, cum consideră experţii. Nu vorbim aici de păreri, ci despre studii pe care oricine le poate consulta şi ne referim la un studiu pe 2011 – Democracy Iindex – pentru că în studiul pe anul trecut, în mod sigur, vom fi mai jos”. Serios? – te întrebi şi nedumerirea românului de rând o face pe profesoară să ofere sprijin detaliat în înţelegerea unui regim care poate fi o cu totul “originală” democraţie.
Bine, doar la suprafaţă
“Pe scurt: noi suntem aşa – suntem sub Bulgaria, alături de ţări din Asia, cu o notă peste cifra 9 la procesul electoral. Cu alte cuvinte, avem alegeri, pluripartitism, la funcţionarea guvernării avem cam nota 6,70, la libertăţi civile peste opt, relativ bine. În schimb, la cultura şi participarea politică eram repetenţi. La cultura politică, am primit nota patru, cam 3,80; la participarea politică am primit 4,40. România are două repetenţii care ne sunt catastrofale”. Ei, şi? Ar spune românaşul, ce mă interesează pe mine? Păi, drept e că nu ne prea interesează nimic cu adevărat, ne confirmă şi Mihaela Miroiu superficialitatea: “În mod sigur pentru români, pentru mulţi dintre ei, democraţia înseamnă doar a merge la vot, din moment ce numai asta facem. A fi un cetăţean înseamnă a te implica într-o democraţie ritualistă şi electoralistă, nu ca acum, dar dacă te gândeşti bine, la noi şi creştinismul este la fel, care nu este unul al faptelor faţă de aproapele meu, ci unul al dusului la biserică, al pupatului de moaşte, de icoane, post şi rugăciune. Însă atunci când este vorba dacă în relaţia ta cu semenul aplici mesajele Evangheliei răspunsul este Nu! Suntem la fel de creştini, cât suntem de democraţi!”.
În jurul nostru, totul se schimbă, se transformă, viteza şi performanţa sunt esenţiale în orice domeniu – la noi este taman invers – pentru că specialiştii adevăraţi nu pleacă capul şi sunt vocali, îi invităm să plece, să ne părăsească, iar România rămâne să se bălăcească în mediocritate. Nu uităm însă să salvăm aparenţele crede profesoara universitară: “La suprafaţă, jucăm într-un ritual care ni se pare că este drept şi noi credem astfel că suntem prezenţi”.
A mima democraţia
Nu suntem cetăţeni, nu facem politică şi avem nişte politicieni pe care îi bârfim intens, crezând că discutarea aprinsă a unor subiecte înseamnă “a face politică”. Universitara ştie că românii doar mimează democraţia: “Dincolo de alegeri, nu facem nimic din faptele democrate, care înseamnă lobby, interpelarea reprezentanţilor, relaţionarea cu consilierii locali sau participarea la proteste, bineînţeles, în afara celor sindicale, unde se cer bani de salarii. În plus, nu participăm în asociaţii civice, nu avem cauze, nu ne punem împreună interesele pentru binele comun nici la nivel de sat, ce să mai vorbim de comună sau de oraş, nu suntem «noi, cetăţeni». Noi nu sutem comunităţi care să participe activ la viaţa urbei – pentru că procentul de politicieni este mic raportat la numărul de cetăţeni -, iar în ceea ce priveşte cultura politică, adică ce ştim şi ce cerem de la clasa politică, suntem repetenţi”. Repetenţia la democraţie ne costă – noi nu cerem performanţă politicienilor, nu le cerem să ne dea socoteală, ei se fac că lucrează şi că le pasă.
“În România, totul pare supus schimbării. Ţăranii învaţă să devină lucrători agricoli specializaţi şi fermieri, să intre în sistemul de competiţie şi să aplice pentru fonduri structurale, să se despartă de economia natural închisă, bazată pe dictonul: <<Noi producem de toate>>. (…) Unii au învăţat spaniola, italiana, engleza, germana, ebraica, pentru a face faţă la locurile de muncă din lumea largă. Sistemul sanitar este în plină schimbare. Cel de educaţie la fel. (…) Lumea învaţă lecţii noi: producătorii şi prestatorii de servicii învaţă să se orienteze după clienţi, profesorii după nevoile elevilor şi studenţilor, doctorii după cele ale pacienţilor, poliţiştii de la Circulaţie după cele ale pietonilor şi şoferilor. Partidele rămân însă cum au fost, chiar mai puţin decât atât. Ele nu învaţă să se orienteze după interesele cetăţenilor, ci după cele ale politicienilor”, nota într-un articol din 2007, “Marea schismă: partide-cetăţeni”, politologul Mihaela Miroiu
O parte din istoria eşecului
Vina nu vine din aceşti ultimi 22 de ani, de la Revoluţia din Decembrie 1989, ci, crede Mihaela Miroiu, mult mai de departe în timp: “În 1900, statisticile vremii demonstrează ca rata analfabetismului în Regatul Român – fără Transilvania, care ţinea de Imperiul Austro-Ungar – stătea astfel: nu mai puţin de 82% nu ştiau carte, din care 92% femei. În aceeaşi perioadă de timp, singura ţară care mai avea aceeaşi rată era Macedonia, în condiţiile în care Bulgaria avea 57% şi ţările scandinave lichidaseră analfabetismul din secolul XVlll, iar Occidentul era pe cale de a scăpa de el pe la sfârşitul secolului XlX. Noi am plecat la drum către secolul XX cu o ţară agrară, cu agricultură de subzistenţă, cu o unire făcută în 1918, prin care se încorporează Transilvania, unde mare parte dintre români îşi doreau să plece din imperiu pentru că erau trataţi ca cetăţeni de rangul doi, inclusiv prin accesul la şcoală”.
Cu entuziasm şi un efort imens, România reuşeşte să se mobilizeze – se fac paşi importanţi pe drumul civilizaţiei şi dintr-o dată, cineva spune “Stop”: “S-a reuşit alfabetizarea în proporţie de peste 70 la sută în perioada de modernizare a României, până în 1939. Ţara s-a modernizat în sensul în care oamenii încep să meargă la şcoală şi tot acest parcurs se observă bine, de exemplu, în propria mea familie – străbunica mea nu a avut voie să meargă la şcoală, pentru că era femeie, bunica mea a făcut patru clase obligatorii, mama a făcut şcoala de învăţători şi eu am urmat studii universitare. Situaţia lor era banală, obişnuită în acel timp, când o parte din populaţia României a fost decuplată de la început de procesul politic pentru că, în ciuda unor grupuri feministe foarte puternice, care cereau egalitate şi aceleaşi dreputuri politice şi civice – ce înseamnă şcoală, acces la meserii, drept de proprietate, de a divorţa, de a alege şi a fi ales – în România s-a întâmplat că toţi, de la toate partidele, au spus <<Nu e momentul potrivit>>. Sună cunoscut? De-abia în 1929 s-a obţinut dreptul de a vota la alegeri locale. În 1939, se recunoaşte şi dreptul la vot în alegeri generale, lucru care se întâmplă concomitent cu dictatura carlistă, adică anul în care România intră în următorii 50 de ani de dictatură”. Femeile au acum drept de vot, dar nu mai au posibilitatea de a alege cu adevărat.
Istorie şi democraţie
Asculţi cu atenţie vorbele înţelepte ale femeii şi frânturi de cioburi se adună clar într-o oglindă: “Dacă privim şi analizăm corect, românii au votat ultima oară la sfârşitul deceniului patru, iar româncele pentru prima dată, cu adevărat, în mai 1990. Acestea sunt faptele reale – istoria “cetăţeniei” la bărbaţi începe la începutul secolului trecut, când dispar o seamă de bariere şi, la femei, în luna mai 1990. De aici am plecat ca să ajungem azi să spunem că nici nu ştim ce-i politica… Pare paradoxal într-o ţară care cheltuieşte atâta vreme în scandaluri, bârfe şi circuri cu politicieni, dar acesta este meniul care ni se oferă”. În mai bine de 20 de ani, această atitudine ne-a adus în fotolii politicieni care au ajuns să se confunde cu funcţia, o “imensă probă a iresponsabilităţii, nesimţirii şi disperării celui care nu vrea, nu poate sau nu are interes să înveţe să aplice principiul de bază al democraţiei capitaliste (…) Politicienii confundă deliberat instituţiile şi ideologiile cu ei înşişi”, constată dureros universitara plecată din municipiul Hunedoara.
Pur şi simplu, politicianul român uită că orice activitate a sa ar trebui să slujescă interesele celor care l-au ales, celor care-i plătesc salariul şi nu celor care îi oferă favoruri şi mită. “Trăim într-o lume în care fiecare îşi urmăreşte propriul interes şi e normal să fie aşa – unii au o doză mai mare de altruism şi nu sunt în stare să calce pe cadavre pentru a obţine ceva -, dar nimic pe lumea asta nu te obligă să fii bun. Ai dreptul să-ţi urmezi interesul. Statul, pe de altă parte, este o sumă de instituţii care prestează servicii de guvernare care sunt servicii de legiferare, de administrare a banilor publici, de justiţie… În mod normal, oamenii produc banii şi nu statul, al cărui rol este să ia banii prin impozite şi taxe şi să-i întoarcă în servicii, să-ţi ofere asistenţă medicală, un
sistem de învăţământ, infrastructură, servicii legate de bunurile comune”, ne aduce aminte Mihaela Miroiu, care mai atrage atenţia: “În nicio campanie electorală nu se discută despre guvernare, pe scurt, despre politică. Nimeni nu vine să anunţe că acest partid ia atâţia bani şi îi dă înapoi într-o formă oarecare. În afara acestei discuţii, totul esta o gargară!”
Politică de trântor
Trăim într-o lume în care omul pare a avea libertatea cea mai mare. Nu este tocmai adevărat: alţii ajung să ne facă legile, ne trasează conduita şi ne impun drumuri – macropoliticile le fac organisme precum Uniunea Europeană, FMI sau Banca Mondială, dar, în România, lipsesc până şi politicile publice. În lipsa acestora, apar şi se dezvoltă “interese”. Mai mult şi mai grav: “Viciul fundamental în deceniul nostru, până în 2020, în România – noi avem cinci ani electorali, adică în jumătate din acest deceniu noi avem alegeri. Este o catastrofă!” Mihaela Miroiu crede că această succesiune va impune partidelor un comportament specific, care va avea efecte negative asupra tuturor domeniilor care se vor vedea văduvite de specialişti, înlocuiţi cu candidaţi care, într-un fel sau altul, pot aduce voturi: “Este esenţial ca în această perioadă partidele să recruteze aducători de voturi şi nu oameni de guvernare care să se ocupe de strategii. Când ai atâtea perioade electorale, nu vei guverna strategic, nu vei guverna pe termen lung şi nu vei avea stabilitate politică prin natura lucrurilor. Poţi să fii sfânt, poţi să fii ce vrei, asta este perioada pe care o trăieşti”. În ciuda opiniei că în ţară lucrurile merg mai bine în perioade electorale, politologul spune că suntem pe un drum care o ia la vale.
“Nu o s-o ducem mai bine, gândiţi-vă… avem o ţară de 21 de milioane de oameni, cu puţin peste patru milioane de angajaţi, dintre care mai bine de un milion în sectorul public. Ce să faci mai bine? Măreşti protecţia socială? La noi, un om lucrează pentru cinci şi atunci parcă e corectă afirmaţia că suntem asistaţi social”.
Femeile, politica marginalizării
“Politica înseamnă să stabileşti după ce politici şi reguli, dar şi cu ce bugete trăiesc cetăţenii din domeniul bugetar, pensionarii şi cei asistaţi social, cum se cheltuiesc banii pe bunuri comune. Pe scurt, înseamnă să ai pâinea şi cuţitul”, scrie profesoara de la SNSPA. Mihaela Miroiu nu face lumină doar în politica autohtonă, ci arată deseori cu degetul către marginalizarea suferită, în tăcere de cele mai multe ori, de către femei, în România, o ţară în care rolul lor este enorm în viaţa socială. Una din coordonatoarele volumului “Naşterea. Istorii trăite” vorbeşte despre femei ca despre un miracol – ele sunt cele care dau naştere vieţii şi o îngrijesc, ele produc jumătate din PIB, ele urmează studii superioare în număr mai mare decât bărbaţii, fac voluntariat în fiece zi, se roagă şi sunt primele care stau şi în genunchi în încercarea de a ajuta. “Produc mult, dar deţin puţin capital. Nu au putere pentru că impactul lor în decizii politice este cam 6-7% la nivel local, un pic peste 9% la nivel parlamentar şi guvernamental. Adică este un impact complet minor. Oferă mult şi primesc extrem de puţin”, crede politologul care vorbeşte dur despre societatea care face din semenele ei “intens contribuabile şi palid cetăţene de decizie. Româncele din puncte de vedere educativ sunt în primele 40% din lume, dar ca reprezentare politică, în 2011, eram pe locul 112. Am avansat pe locul 97 pentru că, din faţă, au “picat” nişte ţări arabe.
România este condusă la nivel parlamentar, guvernamental – în proporţie de 90% de bărbaţi şi la nivel local proporţia creşte la 95%”. Mihaela Miroiu trage linie, socoteşte, analizează şi nu înţelege: “Orice analist poate trage câteva concluzii – fie că avem o cultură foarte dispreţuitoare faţă de femei, socotiţi ca oameni inferiori; fie că avem o cultură care nu le consideră capabile să fie cetăţeni; fie că, structural, există un misoginism radical şi la bărbaţi şi la femei, care e o problemă de atitudine. Adică, în toată Europa asta, nimeni nu dispreţuieşte mai mult femeile şi le consideră incapabile să ia decizii, să participe la binele public, precum românii”.
Mihaela Miroiu, premiul pentru excelenţă
Mihaela Miroiu este profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice, este specialistă în teorie politică, etică politică şi teorii politice feministe şi a condus ca decan SNSPA, între anii 1997 şi 2001. S-a născut în 10 martie 1955 la Hunedoara şi acum este considerată cea mai bună teoreticiană şi una dintre cele mai dârze militante feministe din România. Publică din postura de coautor mai bine de zece volume, iniţiază primul program doctoral de Ştiinte Politice din România şi devine membră a mai multor asociaţii internaţionale, printre care: International Association of Political Science; International Association of Women Philosophers; International Association for Philosophy Teachers; Societatea Româna de Ştiinte Politice; Societatea de Analize Feministe AnA.
În anul 2005, Mihaela Miroiu a primit premiul pentru Promovarea Egalităţii de Şanse în România, Premiul pentru promovarea drepturilor femeilor şi este declarată “Femeia Anului” de Revista Avantaje. A iniţiat în ţară reformarea studiului filosofiei şi programele de cultură civică pentru licee, publică zeci de articole în presa culturală, iar o sinteză a articolelor sale feministe este publicată în 2006, în volumul „Nepreţuitele femei”. Un an mai târziu, apare volumul „Dincolo de îngeri şi draci. Etica în politica românească” În 2010, Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir semnează volumul “Naşterea. Istorii trăite”, care adună laolaltă poveştile de maternitate a 20 de românce. Vorbele ei ar trebui să-i sperie nu doar pe românii de rând: “Politicienii sunt prea ocupaţi cu învingerea adversarilor, încât să vadă că din spatele lor dispar cetăţenii”.
