Ponturi pentru pariori

Articolul a fost vizualizat de 720 ori

Astăzi se joacă returul optimilor de finală Europa League. Cu câteva excepţii, meciurile din tur au fost foarte echilibrate. Echipele au jucat prudent şi calificarea se va juca în această seară. Echipele care au fost învinse săptămâna trecută trebuie să rişte mai mult şi să atace pentru a recupera handicapul. Meciurile vor fi mai spectaculoase şi, probabil, se vor înscrie mai multe goluri.

Steaua, golul şi calificarea

steauaDupă înfrângerea de la Bucureşti, Chelsea are de recuperat un handicap de un gol în faţa Stelei. Englezii vor fi nevoiţi să atace şi vor lăsa spaţii în apărare. Probabil Steaua va avea mai multe şanse de a înscrie decât în meciul tur. Atunci Chelsea a jucat organizat şi nu s-a avântat în atac. Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf are în componenţă jucători foarte buni pe contraatac. Chipciu şi Popa pot pune mari probleme defensivei gazdelor. Ambii au viteză şi o tehnică bună. Un gol al Stelei ar cântări greu în această dispută. Chelsea ar fi nevoită să înscrie de trei ori şi îi va fi foarte greu. Fundaşii Stelei sunt redutabili în duelurile aeriene şi pot stopa atacurile englezilor cu mingi lungi. Steaua aglomerează bine mijlocul terenului şi nu-i deloc uşor să-ţi creezi ocazii de gol împotriva echipei „roş-albastre”. Cred că echipa din Ghencea îşi va crea ocazii de gol şi va reuşi să fructifice măcar una dintre acestea. Pariez 6 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,90 ne va aduce un profit de 5,4 unităţi.

Inter nu mai sperie pe nimeni

Inter Milan are un sezon foarte slab. În campionat se întâlneşte din ce în ce mai rar cu victoria, iar în Europa League a reuşit să câştige doar confruntări cu echipe de mâna a doua. Astăzi are de înfruntat o echipă foarte bună. Tottenham este în formă şi are o forţă ofensivă deosebită. Jucători precum Bale şi Lennon pot devasta o apărare precum cea a italienilor. Inter a pierdut la trei goluri diferenţă în tur şi acum trebuie să atace dacă vrea să obţină calificarea. Dacă se avântă în atac, va încasa şi goluri. Nu văd echipa gazdă în stare să câştige acest meci. Englezii sunt foarte buni şi şansele să piardă împotriva Interului astăzi sunt foarte mici. Pariez 10 unităţi pe „X2”. Cota de 1,57 ne va aduce un profit de 5,7 unităţi.

Vaslui, victimă sigură pe Arena Naţională

FC Vaslui nu traversează o perioadă tocmai bună. A pierdut două puncte acasă cu Gloria Bistriţa şi nici nu a avut un joc convingător. Duminică se va deplasa la Bucureşti pentru a o înfrunta pe Steaua. Gazdele vor avea un meci greu astăzi cu Chelsea şi probabil vor face risipă mare de efort, dar Steaua, chiar şi obosită, este mai bună decât Vaslui. Echipa din Ghencea pare dintr-un alt film în acest sezon de Liga 1. Conduce detaşat şi nu cred că o poate opri cineva în cursa pentru câştigarea titlului de campioană. Acasă are câştigate toate meciurile în acest campionat şi cred că va continua această serie de victorii. Mizez 10 unităţi pe victoria gazdelor. Cota de 1,70 ne va aduce un profit de 7 unităţi.

Astra, favorită la Chiajna

Concordia Chiajna primeşte vizita Astrei şi are şanse foarte mici de a obţine un rezultat bun. Astra este într-o formă bună şi se luptă pentru o poziţie pe podium. Chiajna ocupă locul 12 în clasament şi a obţinut doar două puncte în ultimele cinci partide. Diferenţa de valoare între cele două echipe este clară în favoarea oaspeţilor. Astra a reuşit cinci victorii şi două egaluri în zece partide disputate pe teren străin. Concordia a pierdut doar trei meciuri acasă, dar astăzi au de înfruntat un adversar foarte bun. Meciul tur a fost unul foarte spectaculos. Astra s-a impus cu scorul de 6-3. Cred că oaspeţii se vor impune şi de data aceasta. Mizez 5 unităţi pe victoria lor. Cota de 2,10 ne va aduce un profit de 5,5 unităţi.

Săptămâna trecută

Anzhi – Newcastle: Pronostic: 1 – greşit. Scor final: 0 – 0
Galatasaray – Genclerbirligi: Pronostic: 1 – greşit. Scor final: 0 – 1
Borusia M’gladbach – Werder Bremen: Pronostic: 1 – greşit. Scor final: 1 – 1
Ceahlăul – Steaua: Pronostic: 2 – corect. Scor final: 3 – 4
CSMS Iaşi – CFR Cluj: Pronostic: sub 2,5 goluri – corect. Scor final: 1 – 1

Fotbal la TV

Europa League
Joi – 14 martie
Ora 19:00: Zenit – Basel Digi Sport 1/Dolce Sport 1
Ora 20:00: Inter – Tottenham Digi Sport 2
Ora 22:00: Chelsea – Steaua Digi Sport 1
Ora 22:00: Lazio – Stuttgart Digi Sport 2

Tags: , ,

About Cristi Iuhasz