Săptămâna trecută a fost una de vis pentru cele două reprezentante ale noastre în competiţiile europene inter-cluburi. Mă refer aici la două “branduri” româneşti care ne fac cinste, Steaua Bucureşti şi Oltchim Râmnicu Vâlcea. Şi pentru că sportul “rege” este fără îndoială fotbalul, vom da întâietate de această dată băieţilor, pentru că ceea ce au realizat ei în urmă cu o săptămână merită respectul nostru, al tuturor.
O scenă pe care sperăm să o revedem în această seară
Aşa cum anticipam în editorialul din numărul trecut, am avut parte de o atmosferă senzaţională pe “Naţional Arena”, arenă pe care s-a depăşit recordul de asistenţă în tribune, şi ni s-a demonstrat încă odată că, cel puţin la ora actuală, Steaua este cea mai iubită echipă de fotbal din România, aşa cum se întâmpla odinioară cu “Craiova Maxima”. Ca român, mi-aş fi dorit enorm un succes de prestigiu în faţa deţinătoarei la zi a trofeului din “Champions League”, Chelsea Londra, dar ştiam că acest lucru nu poate fi obţinut doar prin simpla prezenţă pe teren a băieţilor lui Laurenţiu Reghecampf. Mai ales când ai în faţă o reprezentantă a fotbalului englez, ţară care, în opinia mea şi nu numai, se poate mândri cu cel mai puternic campionat de fotbal. Un succes care nu putea veni oricum, chiar dacă “trupa” spaniolului Rafa Benitez nu traversează cea mai bună perioadă a sa.
Am văzut până la urmă o STEA strălucitoare, care a păşit pe gazon cu mentalitate de învingătoare şi care nu s-a speriat niciun moment de faima vedetelor din tabăra adversă. A fost o lecţie de tactică predată de tehnicianul nostru, chiar dacă pe banca adversă se afla unul dintre numele sonore în ale antrenoratului. Reghecampf a gândit perfect partitura şi nu a mizat pe atac, aşa cum o făcuse în întâlnirea anterioară cu Ajax, în care avea de remontat o diferenţă de două goluri, ci a plecat de la premisa de a nu primi gol, în primul rând. De aceea a şi revenit la cei doi “închizători”, Pintilii şi Bourceanu, şi mai apoi Prepeliţă.
“Lato”, din nou, cel mai bun
Având o pregătire fizică de excepţie, lucru care se datorează metodelor aplicate de preparatorul neamţ, românii au făcut un pressing “ucigător”, în multe faze un jucător englez fiind luat în primire de doi – trei stelişti. Toţi fotbaliştii noştri au fost la înălţime din punct de vedere al sacrificiului, dar câţiva dintre ei au făcut diferenţa, care s-a reflectat până la urmă în acel fericit 1-0. Iar primul dintre cei elogiaţi este fundaşul de bandă stânga Latovlevici, care traversează o perioadă de formă sportivă ieşită din comun. Şi de această dată, la fel ca şi în meciul cu Ajax, “Lato” a fost de neoprit , jucând perfect în defensivă şi urcând periculos de câte ori a putut în faza de atac, el fiind la originea penalty-ului scos şi transformat de Rusescu, prin acea centrare perfectă cu exteriorul.
Înaintea acelui meci mă gândeam că vom fi depăşiţi în duelurile fizice, în special cele la cap, dar Szukala a fost de-a dreptul “imperial”, dominând careul de 16 metri. În nota lui din ultimul timp a fost Chiricheş, “vânat” tot mai mult de cluburi puternice din Europa, iar, pe partea opusă, Rîpă nu s-a lăsat trădat de emoţii. În poartă, Tătăruşanu a avut de rezolvat câteva faze, cea mai importantă fiind în prima repriză, când a respins şutul lui Benayoun, care se îndrepta spre gol.
Tănase, cel mai slab
Disfuncţionalităţile au apărut la construcţie, în linia de mijloc, acolo unde Tănase a fost poate cel mai slab jucător al Stelei. Personal nu îl admir pe acest fotbalist cu numărul “10”, care este foarte ridicat în slăvi, dar rareori s-a ridicat la nivelul numărului pe care îl poartă pe tricou. El nu se va putea compara nicicând cu Dobrin, Balaci, Hagi sau Mutu, adevăraţi fotbalişti “rasaţi”, care puteau face singuri diferenţa. Tănase a vrut să facă mult, dar a reuşit extrem de puţin, pierzând cu nonşalanţă multe baloane la centrul terenului. Nu a fost în apele lui nici Chipciu, în timp ce Adi Popa s-a zbătut cât a putut. În fine, Rusescu are meritul de a fi scos acel penalty indubitabil, dar şi faptul că a transformat cu sânge rece lovitura de pedeapsă, în acea atmosferă extraordinară.
De partea cealaltă, am văzut o echipă engleză “blazată”, în vizibilă cădere de formă, cu un Lampard apatic şi un Torres de nerecunoscut, ceea ce explică şi eliminarea prematură din “Champions League”. A fost o victorie fabuloasă pentru fotbalul nostru, una de pus în ramă, dar care poate fi întrecută ca performanţă de ceea ce se va întâmpla în această seară în meciul retur care va începe la orele 22.00, pe “Stamford Bridge”, în fieful britanicilor. Steaua va trebui să joace la fel de bine, dacă nu chiar peste ceea ce a făcut în urmă cu o săptămână. În tribune, suporterii lui Chelsea vor crea la rândul lor o atmosferă deosebită, împingându-şi idolii de la spate, iar pe teren, jucătorii lui Benitez sunt obligaţi să-şi respecte “blazonul”. Am văzut în urmă cu câteva zile meciul de Cupă dintre Manchester United şi Chelsea încheiat cu 2-2. A fost o primă repriză în care londonezii au continuat evoluţia slabă de la Bucureşti, cei de la Manchester “măturând” cu adversarul pe jos.
Am asistat însă la o a doua parte în care am recunoscut-o pe adevărata Chelsea, cea care câştiga “Champions League” anul trecut. O transformare totală ca atitudine şi joc, reflectată prin cele două goluri, prin dominarea categorică din final, când puteau chiar câştiga. Sper ca acea repriză să fie unică şi că englezii se vor întoarce la modestele realizări din prima parte a întâlnirii cu Manchester United. În acelaşi timp, sunt convins că băieţii noştri (pentru că ei sunt acum ai României) nu se vor pierde cu firea şi vor reuşi cu mult spirit de sacrificiu să realizeze ceea ce nu gândeam; eliminarea britanicilor şi accederea în sferturile de finală din “Europa League”. Nu ar fi nicio supărare dacă ei ar şi pierde cu 1-2. Chiar dacă nu vom reuşi acea mult dorită calificare, Steaua merită tot respectul nostru pentru ceea ce a făcut şi în acest sezon pentru fotbalul românesc.
La un pas de semifinale
O altă satisfacţie majoră o aşteptăm de la cea mai titrată echipă de handbal feminin din România, Oltchim. Dacă în toamnă au jucat perfect în grupele preliminare din “Champions League”, obţinând şase victorii din tot atâtea posibile, începutul lui 2013 a fost unul catastrofal pentru “galacticele” antrenorului danez Jakob Vestergaard.
Văzute ca unele dintre principalele favorite la câştigarea preţiosului trofeu, vâlcencele au decepţionat în primele două întâlniri, în special în cea de debut, când au pierdut nepermis acasă în faţa unguroaicelor de la Ferencvaros Budapesta. Nici nu doresc să-mi mai aduc aminte de acel meci în care ale noastre au evoluat ca şi când nu ar fi vrut să câştige. A urmat un al doilea eşec la Krim Ljubliana (24-28) şi se părea că totul va sări în aer, mai ales că, din cauza situaţiei combinatului, apăruseră probleme majore în respectarea contractelor jucătoarelor, iar în lotul actual al celor de la Oltchim se află o serie de supervedete, începând cu Katarina Bulatovic şi continuând cu Alexandrina Barbosa, Silvia Navarro sau Allson Pineau. Alături de ele, sunt fetele noastre, Oana Manea, Cristina Brăderanu sau Paula Ungureanu. Se vorbea chiar de desfiinţarea iminentă a echipei, ceea ce ar fi însemnat un mare deserviciu pentru handbalul nostru.
În această atmosferă tensionată a venit partida din propriul fief cu rusoaicele de la Zvezda Zvenigorod. O nouă înfrângere ar fi fost echivalentă cu eliminarea din competiţie a celor de la Vâlcea. Handbalistele noastre au evoluat din nou cu “frâna” de mână trasă şi, după 16-16 la pauză, au reuşit o parte secundă mult mai aproape de adevăr, trecându-şi în cont primele puncte, 29-25. Mulţumită şi celorlalte rezultate, elevele lui Vestergaard erau obligate să câştige tot, în continuare, pentru a mai spera la semifinale. Problemele pecuniare au continuat la club, Navarro, Barbosa, Pineau şi Ionela Gîlcă – Stanca depunându-şi memorii pentru a deveni jucătoare libere de contract. Oficialii grupării din Zăvoi au reuşit însă să le convingă pe cele trei “straniere” să renunţe la memorii.
A urmat revanşa din Rusia, acolo unde Oltchim nu se impusese niciodată. Din nou, am avut o primă repriză nereuşită, gazdele terminând în avantaj, 15-13. A venit însă o a doua repriză, în care Paula Ungureanu a făcut minuni în poartă, iar pe faza ofensivă am reuşit să ne revenim, impunându-ne în final cu 26-23. Un nou balon de oxigen, pentru că duminică a avut loc o partidă crucială în Ungaria, unde singura variantă era, la fel ca şi pâna atunci, victoria. Fără Ionela Stanca, jucătoare care nu a renunţat la memoriu, dar cu celelalte fete mai unite ca oricând în dorinţa de arăta adevărata lor valoare, Oltchim a făcut din nou o parte secundă de excepţie, după 15-15 la pauză. Cu o Navarro sclipitoare între buturi, care le-a “paralizat” pe unguroaice prin paradele ei, cu o apărare incredibilă, în care principala marcatoare a gazdelor, Tomori, nu a mai reuşit decât un gol, faţă de cele şase în primele 30 de minute, cu o Barbosa ingenioasă, cu Brădeanu în evidentă revenire de formă şi cu aruncările necruţătoare ale lui Bulatovic, Oltchim a redus la tăcere înfocata galerie maghiară, reuşind să se dezlănţuie pe final, spre bucuria noastră.
A fost un succes meritat (30-23), care a demonstrat adevărata valoare a celor de la Vâlcea, un succes care va trebui întregit duminică, acasă, când va veni Krim, care şi-a asigurat deja prezenţa în penultima fază. Va fi o nouă finală pentru fetele noastre, care au obligaţia de a câştiga pentru a se califica, la rândul lor, în semifinale. A venit ziua revanşei, a uneia totale, iar calificarea va fi cu atât mai imoprtantă, dacă ea va veni şi de pe primul loc, evitând, astfel, în semifinale, o altă pretendentă la cucerirea trofeului, mult mai titrata echipă, tot maghiară, Gyor.
Succesul de săptămâna trecută de la Budapesta este unul de bun augur şi pentru naţionala noastră de fotbal, care vinerea viitoare va întâlni, tot la Budapesta, în preliminariile CM, Ungaria, principala noastră contracandidată la locul doi, cel care duce la “barajul” pentru Brazilia. Aşa că, STEAUA şi OLTCHIM, mai bucuraţi-ne o dată! Ştim că şi voi vreţi! Vom fi alături de voi în aceste confruntări decisive, atât în tribune, dar mai ales cu sufletul şi gândul, în faţa micilor ecrane.
