Plata facturilor, reglementată şi în România

Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului European din 16 februarie 2011 a stabilit termene la care plata facturilor este obligatorie. 

Termenul de transpunere a acestei Directive de către ţările membre a fost stabilit până la data de 16.03.2013.

Această directivă vizează combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, contribuind la buna funcţionare a pieţei interne şi la consolidarea competitivităţii întreprinderilor, îndeosebi a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Directiva vizează toate tipurile de plăţi efectuate ca remuneraţie pentru tranzacţii comerciale între autorităţi publice şi întreprinderi, precum şi între întreprinderi. Ea poate să excludă:

• datoriile care fac obiectul unor proceduri de insolvenţă instituite împotriva debitorului;
• procedurile care au ca obiectiv reeşalonarea datoriei;
• tranzacţiile cu consumatorii;
• dobânda pentru alte plăţi (de exemplu plăţi efectuate în conformitate cu legislaţia privind cecurile şi cambiile, plăţi reprezentând compensaţii pentru daune, inclusiv plăţi efectuate de societăţile de asigurare).

Tranzacţiile vizate de această Directivă sunt structurate pe cele dintre întreprinderi şi cele dintre întreprinderi şi autorităţile publice, astfel, pentru întârziere în efectuarea plăţilor sau neefectuarea plăţilor în termenul contractual sau legal de plată, rezultate din furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra cost, pe lângă suma principală care ar trebui plătită în termenul contractual sau legal de plată, inclusiv taxele, impunerile, prelevările sau impozitele aplicabile care sunt menţionate în factură sau în cererea echivalentă de plată, sunt datorate şi dobânzi.

Astfel, marţi, 12 martie 2013, Camera Deputaţilor a adoptat o lege prin care firmele vor fi obligate să îşi achite facturile într-un termen de maxim 30 de zile, dacă nu stabilesc altfel cu partenerii lor de afaceri, lege care va fi aplicată imediat ce va fi promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial. Acelaşi act normativ instituie un termen de plată maximal şi pentru autorităţile publice care contractează bunuri sau servicii din mediul privat.

Legea privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi publice prevede că reglementările se vor aplica creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesionişti sau între aceştia şi autorităţile publice, contracte având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii.

Profesionistul, conform legii, este orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ. Prin actul normativ se precizează că nu sunt incluse în sfera de aplicare a acestei legi:

• creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi creanţele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei înţelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societăţi;
• contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Noua reglementare introduce şi o despăgubire minimă de 40 de euro, la care creditorul are dreptul automat, din prima zi de întârziere la plată. Prin această lege se majorează şi dobânda legală penalizatoare, care se aplică atunci când părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plăţile efectuate cu întârziere, astfel, faţă de dobânda legală penalizatoare care în prezent se calculează la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus patru puncte procentuale, conform noilor prevederi, dobânda legală penalizatoare va fi stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus opt puncte procentuale.

Sunt stabilite şi termenele maximale de plată, contractuale şi legale, atât pentru contractele încheiate între profesionişti, cât şi pentru contractele încheiate între profesionişti şi stat, dacă termenul de plată nu este menţionat într-un contract, acesta este de 30 de zile, calculat astfel:

• de la data primirii facturii;
• de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii facturii este incertă;
• de la data finalizării procedurii de recepţie (perioada de recepţie poate dura cel mult 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepţie, părţile pot stipula în contract un termen de recepţie mai mare de 30 de zile sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă).

În cazul contractelor dintre stat şi mediul privat, legea prevede că părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii, iar orice clauză prin care se stipulează un asemenea lucru este lovită de nulitate absolută. Aceste reglementări prevăd totuşi şi un termen legal de plată derogatoriu, de maxim 60 de zile, de care beneficiază doar:

• entităţile publice din domeniul sănătăţii;
• regii autonome înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;
• companii şi societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul;
• societăţi comerciale la care una sau mai multe întreprinderi publice deţin o participaţie majoritară sau o participaţie ce le asigură controlul.

Termenul de plată contractual (cel stipulat în contract) diferă la tranzacţiile economice din mediul privat faţă de cele realizate între mediul privat şi stat. În cazul raporturilor comerciale din mediul privat, termenul de plată stipulat în contract poate fi de maxim 60 de zile. În legea adoptată se precizează, totuşi, că părţile pot stipula în contract un termen de plată mai mare, dar care să nu fie abuziv fată de creditor.

În ceea ce priveşte contractele încheiate între stat şi profesionişti, termenul de plată stipulat în document nu poate depăşi 30 de zile, precizându-se totuşi că: “În mod excepţional, părţile pot stipula un termen de plată de maxim la 60 de zile, dacă acesta este obiectiv justificat, ţinând cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului”.

Mornea Maria,
Preşedinta Consiliului filialei CECCAR Hunedoara