Proiectul aurifer derulat fără scandal

La 20 de kilometri sud-vest de Roşia Montană, în Nordul judeţului Hunedoara se derulează de mai bine de opt ani un alt proiect minier important. Lumea nu a prea auzit de el până acum pentru că în jurul său nu s-au iscat (încă) niciun fel de conflicte majore.

Toţi localnicii din Rovina ştiu bine unde va fi cariera nordică a Proiectului (undeva după rândul de dealuri ce străjuieşte satul la Nord), în timp ce a doua carieră va fi pe valea pe care acum se intră în sat

Oamenii din zonă spun că abia aşteaptă să înceapă exploatarea, iar angajaţii companiei merg mai departe cu aceeaşi meticulozitate ca până acum. Aceştia din urmă s-au obişnuit cu gândul că, de la faza actuală, cea de studiu de prefezabilitate, până la autorizaţia de mediu şi cea de construcţie, vor mai trece cel puţin 4-5 ani. Localnicii spun că s-au săturat să aştepte după aprobările statului. Şi mai au de aşteptat, pentru că, până la începerea primelor lucrări, mai e nevoie de aproape 90 de avize şi aprobări.

Exploatare până în 2040

Proiectul este derulat de Samax România, companie deţinută de grupul Carpathian Gold, companie listată la Bursa din Toronto – Canada, locul în care sunt prezente 70 la sută dintre companiile miniere din lume. El prevede o investiţie totală de 1,2 miliarde de dolari pentru extragerea a aproximativ 150 de tone de aur şi 400.000 de tone de cupru pe durata a 21 de ani de la data începerii exploatării în sine. Aşa se face că, dacă aprobările finale vor fi date în 2017, exploatarea în sine va fi demarată în 2019, intervalul de doi ani fiind necesar pentru lucrările de pregătire a exploatării.

Perimetrele miniere sunt trei: două de suprafaţă, la Nord de satul Rovina şi între Rovina şi Merişor, plus unul de subteran, la Gura Gârzii – Cireşata. Cele două cariere sunt pe raza comunei Bucureşci, iar mina se află pe teritoriul comunei Crişcior. O uzină de preparare va fi amplasată lângă satul Rovina, două halde de steril vor fi în vestul aceleiaşi localităţi, iar iazul de decantare va fi situat între satele Bucureşci şi Curechiu, pe Valea Săitorii. Toate aceste obiective se află pe zone nelocuite. Dimensiunile haldelor şi ale iazului nu au fost încă stabilite, pentru că ele depind de o serie de soluţii tehnice care vor fi alese în perioada următoare. Surse neoficiale spun că iazul va avea minimum 50 de hectare şi maximum 150.

Nu sunt cianuri, nu e nici scandal

Scandalul Roşia-Montană a depăşit demult limitele continentului. Cel de la Certej, unde Ministerul Mediului întâi a dat avizul de mediu, după care l-a retras anul trecut, este şi el deja ştiut în toată lumea. Proiectul Rovina a fost ferit, până acum, de asemenea situaţii. Asta deşi angajaţii companiei Carpathian Gold au început cercetările preliminare în zonă încă din 2000, iar verificările amănunţite, urmate de foraje pentru explorare au fost demarate în 2005. Se pare că cei de la Samax – Carpathian Gold au învăţat repede din marea greşeală a proiectului Roşia Montană, unde, între 1995 şi 1999, până să se apeleze la companii experimentate în PR şi comunicare, mai ales în relaţia cu localnicii s-a mers pe principiul piciorului pus în prag.

“Am concesionat, oricum începe proiectul, vrei – nu vrei, tot va trebui să pleci până la urmă!” – cam aşa sunau mesajele iniţiale transmise către localnici. Metoda le-a adus aminte moţilor că sunt unii dintre cei mai încăpăţânaţi români, iar proiectul de la Roşia este şi acum blocat. Pe lângă abordarea diferită a relaţiei cu comunităţile din zonă, proiectul Rovina – Crişcior beneficiază de trei mari avantaje tehnice. “Nu se foloseşte cianurarea, minereul concentrat urmând a fi produs prin flotaţie, un procedeu clasic şi lipsit de orice pericole. Nu avem vestigii arheologice în zonă (s-a făcut cercetare arheologică şi am fost asiguraţi că nu sunt vestigii în aria de interes a proiectului). Nu avem de mutat sate”, spune Sorin Halga, manager de explorare în cadrul Carpathian Gold.

Toţi localnicii din Rovina ştiu bine unde va fi cariera nordică a Proiectului (undeva după rândul de dealuri ce străjuieşte satul la Nord), în timp ce a doua carieră va fi pe valea pe care acum se intră în sat

În plus, concentratul cu cupru cu conţinut de aur nu va fi prelucrat în România, ci, probabil în Spania sau Suedia. Asta pentru simplul motiv că cele două combinate care ar fi putut face acest lucru, de la Zlatna şi Baia Mare, sunt acum una cu pământul.

“Localnicii au decis”

“Înainte de a face fiecare pas important, am organizat mai întâi câte o consultare publică cu toţi localnicii. Chiar şi înainte de a începe forajele am venit în faţa lor şi le-am spus ce avem de gând să facem şi ce s-ar putea întâmpla dacă vom găsi ceva. Au fost cinci consultări publice până acum şi, de fiecare dată, am venit în faţa oamenilor prezentându-le mai multe variante de rezolvare a fiecărei probleme. Localnicii sunt cei care au ales de fiecare dată soluţia care li s-a părut cea mai bună pentru ei.

De exemplu, oamenii de aici au decis unde va fi uzina de preparare, unde vor fi haldele de steril, unde va fi iazul şi ce se va întâmpla cu carierele după terminarea exploatării. De fapt, fiind primul proiect minier pornit de la zero în România de după 1989, noi încercăm să creăm aici un model al bunelor practici în domeniu”, îl spune Sorin Pop, inginer minier şi topograf în cadrul proiectului. Acesta adaugă că, în momentul în care se va ajunge şi la problema despăgubirilor pentru proprietăţile afectate de proiect, tot localnicii vor decide ce variantă va alege fiecare: despăgubiri în bani, ori acţiuni la firmă. Carierele vor avea un diametru cuprins între 500 şi 600 de metri, şi adâncimi între 300 şi 400 de metri.

Localnicii au decis ca exploatarea de suprafaţă de la Nord de Rovina să fie reumplută total cu steril şi pământ, iar cea de pe vale, numită Rovina – Merişor, să devină un lac alimentat de pârâul existent. Compania se angajează ca, la final, să facă o serie de amenajări necesare pentru o zonă de agrement. Cariera de aici va fi umplută, totuşi, cu pământ până la 80 la sută din vechiul nivel, astfel încât lacul să nu fie prea adânc. Cea de-a doua carieră va presupune şi un drum nou de legătură între Rovina, Merişor şi Bucureşci, mai scurt cu aproximativ un kilometru, asfaltat şi pe două benzi, după cum spun cei de la Samax.

Cum a ratat statul ocazia

Zăcâmântul de aur şi cupru de la Rovina – Crişcior este unul virgin. Vechiul IPEG a făcut cercetări în zonă, la mijlocul anilor ‘80, ajutându-se atât de foraje cât şi de două galerii de coastă. Foştii mineri din zonă povestesc că geologii de la acea vreme căutau doar cupru şi nici nu se gândeau că ar putea exista şi aur în acest perimetru. În plus, la acea vreme, o concentraţie mai mică de 1 gram de aur pe tona de minereu era considerată din start nerentabilă. Un alt amănunt: geologii de la Samax au găsit urme ale unor foraje vechi la doar câţiva metri de locul în care ei au identificat recent zăcământul de la Rovina – Merişor, semn clar că în prospecţiunile din urmă cu aproape 30 de ani au ratat “la mustaţă” adevăratul amplasament al zăcământului.

În timp ce Carpathian Gold, prin intermediul sucursalei sale din România (Samax) începea să găsească aur şi cupru la Rovina – Crişcior, statul închidea ultima mină de aur de la Gura-Barza, situată la doar kilometri distanţă, spunând că rezerva de aur este prea mică pentru tehnologiile sale. “9000 de lei subvenţie la 1000 de lei producţie” devenise refrenul preferat al guvernanţilor la negocierile cu sindicatele minerilor. Mina de la Gura Barza s-a închis în 2006. Cu câţiva ani mai devreme era închisă şi exploatarea de la Certej. Pe acelaşi loc, o altă companie, European Goldfields, a demarat în ultimii ani un alt proiect, estimând că aici mai sunt cel puţin 80 de tone de aur şi 500 de tone de argint.

Terenuri întabulate pe cheltuiala companiei

Concentraţia medie de aur din zăcămintele de la Rovina Nord, Rovina – Merişor şi Gura Gârzii – Cireşata este de 0,55 grame pe tona de minereu. Cea de cupru se calculează în procente şi este estimată la 0,16 la sută pe tonă. Totuşi, investiţia este rentabilă, din moment ce Carpathian Gold a cheltuit până acum 60 de milioane de dolari pentru cercetări şi foraje, iar în perioada imediat următoare este dispusă să susţină cu 1,5 milioane de dolari procedurile de întabulare a terenurilor afectate total sau parţial de proiect. Ultimele înscrisuri funciare sunt de la începutul veacului trecut. În zonă nu a funcţionat niciodată vreun CAP, iar oamenii şi-au moştenit din tată-n fiu terenurile, fără să-şi facă acte.

Structurile celor trei zăcăminte sunt făcute publice de Samax – Carpathian Gold, reprezentanţii companiei spunând că nu au nimic de ascuns

Acum se iau la harţă pentru stabilirea limitelor, mai ales că toate taxele de întabulare sunt suportate de companie. În total, este vorba despre 800 de hectare de terenuri care trebuie întabulate, însă cel mult 400 de hectare ar urma să fie afectate total de proiect. “Dacă faci un drum, care trece pe un colţ al unei parcele, acea parcelă trebuie întabulată în întregime pentru ca, mai apoi, noi să putem stabili o relaţie legală şi corectă cu deţinătorul”, explică inginerul Sorin Pop.

“Nu mai încep odată?”

“Când încep ăştia cu mina? Nu mai încep odată, că de când aşteptăm?!”. Aşa este întrebat primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean, ori de câte ori trece prin Rovina şi nu numai. Proiectul ar influenţa economia întregii zone nordice a judeţului, pentru că prevede crearea directă a 400 de locuri de muncă şi apariţia indirectă a 1200 – 1500 de locuri de muncă în firmele care vor presta diferite servicii pentru exploatarea minieră propriu-zisă. “Am lucrat la foraje un an şi jumătate şi mi-o fost bine. Am fost necalificat, da’ tăt am primit salariu bun, de la 1.800 până la 2.300 de lei. Acuma s-o gătat cu forajele şi cine ştie când Dumnezeu mai încep, că la 43 de ani ai mei unde credeţi că m-aş mai putea eu angaja”, spune Sorin Mateş, localnic din Rovina. Vecina lui, Maria Lucica Mateş nu vrea un loc de muncă pentru ea, pentru că are deja 68 de ani, dar îşi vrea ginerele mai aproape de casă, nevoit să plece la foraje prin alte părţi ale ţării.

Petru Opruţ (58 de ani) explică şi mai bine situaţia din zonă: “Bătrânii trăiesc din pensii, iar tinerii din pensiile bătrânilor şi din mila Primăriei. Până în 2006 toată lumea lucra la Gura-Barza. Mina de acolo s-a închis. În loc de mine, au apărut fabrici de textile. Lucrează femeile, iar bărbaţii şomează. Satele au cam început să se depopuleze. Fiecare a plecat pe unde a putut. Alţii au rămas că n-au avut unde se duce. Acum mă uit la cei tineri de aici şi constat că sunt o grămadă în zona asta care se apropie deja de 30 de ani şi nu au o singură lună lucrată. Ce se va întâmpla cu ei când vor ajunge la 50 – 60 de ani? Să ştiţi că aici lumea nu se teme că o să înceapă proiectul ci, din contră, deja începe să se teamă că nu mai începe”. Petru Opruţ adaugă că a fost şi el la câteva dintre consultările publice şi, cât îi mai permite ultima picătură de optimism pe care o mai are, speră: “Cei de la companie ne-au zis că ei ar începe şi mâine, dacă ar avea toate aprobările, dar am înţeles că durează până se obţin. De ce durează atâţia ani, habar nu am, da’ nu-i bine”.