Stăpânul ciobăneştilor germani

De câţiva ani încoace, periodic, în adresele de e-mail ale redacţiilor din judeţ şi nu numai, apar mesaje referitoare la un om şi un câine care, împreună, ajung pe podiumurile competiţiilor europene şi mondiale. Împreună reuşesc să uimească atât publicul “specializat” al concursurilor de dresaj, cât şi publicul larg. Numele câinilor din comunicatele referitoare la un nou premiu prestigios mai diferă. Omul este acelaşi: Alin Marian, un jandarm hunedorean care reuşeşte ceea ce prea puţini crescători de câini reuşesc – să ducă relaţia om-câine la un cu totul alt nivel.

Alin Marian nu-şi epuizează câinii la antrenamente, nu-i loveşte şi, mai ales, nu-i electrocutează, aşa cum fac alţi dresori

Avea doar 14 ani când i s-a împlinit cel mai mare vis al copilăriei, acela de a avea un ciobănesc german. Părinţii i-au oferit-o pe Alma, femela pe care apoi a reuşit să o dreseze sfătuindu-se cu poliţiştii din satul său, Ilia, dar şi învăţând din cărţi. “Erau cu totul alte vremuri. Informaţia nu era peste tot, ca acum. Totuşi, într-un interval relativ scurt am învăţat mult”, spune Alin Marian, acum în vârstă de 39 de ani. Canisa proprie şi-a înfiinţat-o abia în 2005 însă. Nu e uşor într-un asemenea domeniu în care trebuie să respecţi cu stricteţe o grămadă de reguli. Ca orice crescător de ciobăneşti germani, a pus canisei sale un nume ce sună nemţeşte, “von Mafi Haus”, “Mafi” însemnând, de fapt, iniţialele membrilor familiei sale. De fapt, toţi cei şapte câini ai săi au şi ei nume nemţeşti. Ulk Von Uferwald este deja celebrul “Nick”, vicecampion european în 2007, campion de veterani în 2012, “pensionat” între timp, pentru că anul acesta împlineşte 10 ani. Rena este femela care a contribuit la înfiinţarea canisei “von Mafi Haus”, iar Terra, Shakira şi Ulk junior sunt produsele “Casei de Marian”, la care Alin nu poate renunţa. “Am dat căţei peste tot în ţară. Să tot fie vreo 80 doar în judeţ şi vreo 300 în ţară. Câţiva pui au ajuns chiar şi în Turcia. Poliţia de acolo a venit să-i ia, după ce Nick începuse să câştige competiţii naţionale şi internaţionale. De fapt, toţi căţeii pe care-i dau, rămân şi ai mei. Cu unii, cei aflaţi mai aproape de Deva, ori Ilia, continui să mai lucrez din când în când”, spune Alin Marian.

Titluri după titluri

Crescătoria lui este şi acum în casa părintească de la Ilia. Lucrează ca jandarm, la Deva, dar ori de câte ori îşi găseşte timp, dă o fugă până “la ţară”, în special ca să-şi vadă cei cinci câini pe care îi are acum aici. Este atât de prins de domeniu încât atunci când povesteşte despre el uită că discută cu necunoscători. Vorbeşte în mulţi termeni tehnici, pe care doar pasionaţii îi cunosc. Se opreşte însă de fiecare dată când este solicitat, pentru explicaţii. Aproape că a pierdut şirul premiilor pe care câinii lui le-au câştigat atât la întrecerile de frumuseţe cât şi la cele de dresaj, sau “muncă”. “Nick e vicecampion european în 2007, la Zagreb. Rena este vicecampioană mondială în 2009 la Bratislava. Ulck, primul fiu al lui Nick este vicecampionul Europei în 2012.

Deşi, din cauza vârstei, îl dor picioarele din spate, Nick sare şi acum cu plăcere peste obstacole

Shakira a ieşit campioană naţională de tineret. Terra a început şi ea să câştige premii”, spune Alin, dând impresia că ar avea nevoie de foile cu palmaresul fiecărui câine pentru a nu uita vreun premiu important. Vitrina cu trofee vorbeşte însă mai bune. Sunt multe şi la obţinerea lor a contribuit şi Alina, fiica de 17 ani a crescătorului. “De mică a fost printre câini. Este foarte ataşată de ei. Azi dimineaţă a dat iar în plâns, pentru că a trebuit să dăm doi căţei. Oricum, e foarte tânără, dar deja este un «handler» apreciat de către specialişti”, explică Alin Marian.

Distracţia pe petecul de verdeaţă

Curtea casei familiei Marian din Ilia este împărţită în trei: prima porţiune este una obişnuită, ultima porţiune este ocupată de ţarcul şi boxele câinilor, iar cea din mijloc, lată de vreo şase metri şi lungă de vreo 15, este, de fapt, spaţiul pentru antremanentele “domestice” ale celor cinci campioni patrupezi. “Iarna stăm mai mult pe lângă casă, însă de cum se face vremea bună ieşim pe stadion, aici, în Ilia, ori la baza sportivă. Primăria m-a ajutat şi continuă să mă ajute”, explică Alin Marian. De cum se apropie de ţarcul câinilor, gălăgia creşte. Fiecare patruped vrea să fie primul care să ofere şi să primească afecţiunea stăpânului. “Veteranii” Nick şi Rena sunt primii scoşi la joacă. Deşi nu şi-au văzut stăpânul de zile bune, cei doi respectă cu stricteţe comenzile. Nu-i perturbă nimic, nici măcar zgomotul repetat al aparatului foto. Nu-şi iau privirea de la stăpânul lor. Abia aşteaptă următoarea comandă. “Ei, asta nu-i nimic! Să vedeţi când îi antrenez pentru indiferenţa la zgomot. Poţi să dai cu o petardă lângă ei şi tot nu mişcă din loc, nici nu tresar”. Alin continuă “antrenamentul”. Pare mai mult o joacă.

Rena preferă “joaca” la maşon

“Nu lucrez mai mult de 35 de minute cu fiecare dintre ei. În total, sunt vreo şase ore de antrenament pe săptămână cu câinii. Un antrenament făcut ca o joacă e mult mai eficient”. Iar pe fiecare dintre câini se vede bucuria cu care lucrează. Fiecare abia aşteaptă următoarea comandă. Până şi Nick, pe care cam încep să-l doară picioarele din spate, sare peste un mic obstacol improvizat, face “aport-ul”, aduce înapoi mingea colorată sărind peste acelaşi obstacol şi dă impresia că abia aşteaptă să repete figura încă o dată şi încă o dată. Rena pare că preferă antrenamentul de atac la agresor. Nu lasă manşonul special din gură nici atunci când este învârtit cu totul prin aer. Între timp, ceilalţi câini din ţarc mai scapă câte un lătrat de parcă ar vrea să spună “Hai, gata o dată, că e rândul meu să vin la joacă”.

Momente impresionante

Câinii lui Alin Marian sunt “polivalenţi”. Fiecare poate participa cu succes la concursurile de frumuseţe, dar şi la probele “de muncă”: patrulare, pază şi apărare, scotocire, urmă, atac de la 100 de metri, atac controlat sportiv şi aşa mai departe. “Orice s-ar spune, ciobănescul german este regele câinilor utilitari. După mine, este cel mai frumos şi cel mai deştept câine”, spune Alin. Pe lângă numărul trofeelor şi premiilor, a pierdut şi seria momentelor în care câinii lui i-au demonstrat că sunt “mai oameni decât oamenii”. “Cu ani în urmă, când eram la începutul carierei mele de crescător, nu mi-am dat seama că o femelă care tocmai născuse mai avea în ea doi pui morţi.

Doi campioni: Nick (în plan apropiat) şi Rena

A făcut septicemie, însă a rezistat câteva zile pentru a-şi hrăni puii nou născuţi. Ştia că moare, însă nu s-a dat bătută decât după ce puiuţii au supt acel colostru care-i ajută să-şi formeze sistemul imunitar”. Un alt moment de acest fel a fost într-o vară când Alin şi fiica lui au mers să înoate la Mureş. “Înotăm vara câte 5 kilometri pe Mureş. Luăm şi câinii cu noi, la baie. Alina era mai mică. La un moment dat a rămas un pic în urmă. Fără să-i spună nimeni nimic, Nick s-a întors şi a început să o împingă cu capul, s-o ajute să înainteze. Şi acum, dacă strigi la el după ajutor, vine, te lasă să te prinzi de spatele lui şi te trage la mal”, povesteşte Alin Marian. Bărbatul mai spune că nu-şi poate închipui viaţa fără ciobăneştii germani, mai ales fără cei pe care-i alege să-i păstreze. Pentru Nick, după ce a luat titlul de vicecampion european, a avut o ofertă de 20.000 de euro. Deşi nu avea nici atunci vreun sponsor, Alin a refuzat din start, la fel cum a refuzat alte oferte extrem de bănoase venite atât pentru campionul – veteran, cât şi pentru ceilalţi parteneri ai lui din curtea casei de la Ilia.