Din păcate, parcursul celei mai titrate echipe de club din fotbalul românesc în competiţiile europene s-a încheiat săptămâna trecută, pe “Stamford Bridge” din Londra. Steaua a fost eliminată în optimile de finală ale “Europa League” de nimeni alta, decât deţinătoarea la zi a trofeului “Champions League”, Chelsea. Joia trecută, timp de aproape 70 de minute, elevii lui Laurenţiu Reghecampf ne-au făcut să credem că vor săvârşi o nouă minune şi se vor califica în sferturile de finală, dând o nouă lovitură de imagine. Până la urmă nu a fost să fie aşa, spaniolul Torres reuşind să-şi şteargă toate păcatele, înscriind pentru 3-1, gol care avea să fie decisiv în ecuaţia calificării, după ce, în tur, steliştii se impuseseră cu un strălucitor 1-0.
Beneficiind de jucători cum nu a mai avut în ultimii 10 ani, Steaua Bucureşti a avut o comportare mai mult decât onorabilă în acest sezon de Europa League
După ratarea acestei calificări istorice, cel mai simplu este să critici şi să găseşti motivele care au dus la eliminare. Nu cred că li se pot imputa prea multe fotbaliştilor noştri, ţinând cont de diferenţa enormă care există la ora actuală între cele două campionate. Cel din Anglia, care în opinia mea, şi nu numai, este cel mai puternic din Europa şi din lume, şi cel din România, unul cenuşiu, aflat într-o criză evidentă, în care Steaua nu are adversari în acest sezon.
Spuneam şi în editorialul de săptămâna trecută că, pentru a spera la calificare, steliştii ar fi trebuit să evolueze chiar mai bine ca în meciul de pe “Naţional Arena”. Ori acest lucru nu s-a întâmplat decât în primele 45 de minute, când s-a intrat la vestiare cu un excelent 1-1, care ne asigura în mare măsură calificarea. Dar în faţa lor se afla, totuşi, Chelsea, cea care demonstrase doar cu câteva zile înainte, în partida cu Manchester United, că poate avea şi o altă faţă, ca cea din repriza secundă. Spuneam că în primele 45 de minute băieţii noştri au jucat de la egal la egal cu mult mai valoroşii lor adversari, reuşind acelaşi pressing “ucigător” de la Bucureşti.
Nu s-au pierdut nici atunci când Matta a reuşit să deschidă scorul în minutul 34, în urma unei mingi pierdute foarte uşor la mijlocul terenului. A venit golul egalizator, chiar în ultimul minut al reprizei, când Chiricheş (căruia îi prevăd un mare viitor şi care are zilele numărate la Steaua) a egalat în urma unei faze fixe. Am aşteptat cu sufletul la gură cel de-al doilea mitan, cu speranţa că vom fi la fel de proaspeţi şi că, dacă va fi să mai primim un gol, el va veni cât mai târziu. Nu a fost însă aşa.
Steliştii au început să dea semne de oboseală, în timp ce englezii presau tot mai sus. Nu am mai reuşit să “filtrăm” mingi la mijlocul terenului, iar evoluţia lui Tănase a fost din nou una submediocră, întărindu-mi convingerea că el nu este numărul “10” de care Steaua are nevoie, cu atât mai puţin “Naţionala”, la care Piţurcă se încăpăţânează să-l convoace. A venit golul “căpitanului” Terry din minutul 58, la o fază fixă, pentru că londonezul nu a fost marcat şi îmi era din ce în ce mai clar că ne va fi tot mai greu să facem faţă presiunii, chiar dacă în tribune se aflau peste 7.000 de români care, sonor, i-au dominat copios pe fanii lui Chelsea. Nu vreau să mă erijez în antrenor, dar cred că, la acest scor, Reghecampf ar fi trebuit să schimbe ceva în sistemul de joc, în principal la mijlocul terenului, acolo unde, aşa cum spuneam, Tănase era “mână moartă”.
Acest lucru avea să se întâmple doar după golul lui Torres din minutul 71, când era aproape evident că nimic nu se mai putea întâmpla “pozitiv” în tabăra steliştilor.
A fost până la urmă un 3-1 eliminatoriu, chiar dacă, la acest scor, Torres şi-a permis luxul să rateze un penalty. O dublă partidă în care, în opinia mea, Steaua a fost cel puţin egala adversarului, dacă nu chiar peste acesta, în trei dintre cele patru reprize. Dar fotbalul se joacă, până la urmă, pe goluri, iar englezii au reuşit cu unul mai mult. Steaua ne-a mai demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că rămâne cea mai reprezentativă echipă de club din România, care a avut un parcurs mai mult decât lăudabil în “Europa League”, câştigând una dintre grupele preliminare, reuşind mai apoi să elimine un alt club de calibru din Europa, Ajax Amsterdam. O ieşire din scenă pe uşa din faţă, cu capul sus. Pentru acest lucru, Steaua merită toată recunoştinţa noastră.
Urmează Ungaria şi Olanda
Dacă la nivelul echipelor de club, aventura europeană s-a încheiat, ea continuă din această săptămână la nivelul primei noastre naţionale. Urmează o “dublă” cu două deplasări extrem de dificile, una mâine, cu vecinii noştri din Ungaria, care cred că va fi şi cea mai importantă, pentru că va stabili în mare măsură ocupanta locului doi, care duce la “baraj”, urmată de revanşa din Olanda, unde “portocala mecanică” este principala favorită la câştigarea grupei din care facem şi noi parte.
Aşa că, în mod normal, toată concentrarea va fi pe meciul de mâine seară de la Budapesta, în care maghiarii vor fi văduviţi de prezenţa celui de-al “12”-lea jucător, publicul spectator, meciul disputându-se cu porţile închise, aşa cum a decis FIFA. Un atu care este la prima vedere în favoarea noastră, dar să nu uităm că cei care vor decide rezultatul vor fi jucătorii de pe teren. Dacă ar fi să ne luăm după bilanţul general al întâlnirilor dintre cele două reprezentative, maghiarii ar fi favoriţi clari. Însă, dacă este să ne luăm după rezultatele de după ‘90, românii par principali favoriţi. Sunt simple evidenţe, care însă nu vor cântări prea mult în ceea ce se va întâmpla vineri seara, cu începere de la orele 21.30.
Pentru că, trebuie să recunoaştem, în ultimii ani, fotbalul din Ungaria a crescut din ce în ce mai mult, atât la nivelul echipelor de club, dovadă rezultatele obţinute de Videoton în actualul sezon de “Europa League”, dar şi la nivelul naţionalei, una din ce în ce mai solidă, cu o serie de jucători valoroşi, care evoluează în campionate puternice ale Europei. Iar cel mai cunoscut dintre ei este, fără îndoială, mijlocaşul Balasz Dzsudzsak, care actualmente joacă la Dinamo Moscova, echipă antrenată de Dan Petrescu. El a declarat că “mental este pregătit şi că fiecarte echipier va da totul pe teren pentru victorie”. Rămâne de văzut replica pe care o vor da “tricolorii”, decişi la rândul lor să rezolve în favoarea lor “ecuaţia” locului secund chiar la Budapesta.
Aşa cum era de aşteptat, Piţurcă a convocat un lot din care nu mai puţin de 9 fotbalişti provin de la Steaua, echipa numărul unu din ţara noastră la ora aceasta. Curios este că cel mai în formă fundaş lateral stânga, şi poate cel mai în “vână” la această oră, Iasmin Latovlevici, nu a întrunit sufragiile selecţionerului, acesta explicând cu nonşalanţă că stelistul rămâne în vederile sale, dar pentru această “dublă” contează pe Raţ şi Radu Ştefan. Personal, aş fi renunţat la Raţ şi aş fi dat credit stelistului. Surprinde convocarea lui Tănase, aflat într-o formă sportivă precară şi care, repet pentru a nu ştiu câta oară, nu merită să fie numărul “10”, acolo unde revine Adi Mutu. Piţurcă este capabil de orice, şi să nu ne mire dacă Tănase va fi titular în faţa lui Mutu, care a demonstrat în Franţa că are clasă de fotbalist “rasat”.
În atac nu ne vom putea baza pe Marica, care a fost multă vreme accidentat, dar va fi Bogdan Stancu, Rusescu şi nou-selecţionatul Keşeru, fotbalist care evoluează la Angers (Franţa) şi care înscrie aproape meci de meci în liga secundă din aceast campionat. Pentru noi, românii, la fel ca pentru vecinii noştri, va fi o întâlnire a „orgoliilor”, în care, vorba „microbiştilor” noştri, să ne bată oricine, dar nu Ungaria. Cred că, aşa cum îi stă totuşi în obicei, Piţurcă va pregăti acest meci „decisiv” aşa cum trebuie, în aşa fel ca, la finalul celor 90 de minute, satisfacţia să fie de partea noastră. Un eventual succes, pe care ni-l dorim cu toţii, ne-ar instala confortabil pe locul secund şi vom merge în Olanda mult mai relaxaţi pentru a ne lua o eventuală revanşă după acel „mincinos” 1-4 din toamnă de la Bucureşti. În cazul unui eşec, lucrurile se vor complica, iar decizia se va da în toamnă. Au trecut ani buni de când România nu a mai prins un turneu final de CM sau CE şi ne-am cam săturat de acest lucru.
În careul de aşi
„Galacticile” handbalului feminin românesc de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au reuşit până la urmă să realizeze ceea ce şi-au propus până în această fază: calificarea în semifinalele din „Champions League”, acolo unde elevele danezului Vestergaard au acces cu ceva probleme. Ele începuseră cu două eşecuri în grupele principale, dar şi-au revenit la timp, reuşind patru victorii consecutive. Din păcate, au terminat grupa pe locul doi, în urma slovenelor de la Krim Ljubliana, chiar dacă duminică şi-au luat revanşa, învingându-le cu 23-20, insuficient însă, pentru că în tur a fost 24-28. Cred că „multinaţionala” noastră ar fi putut să se impună la o diferenţă mult mai mare, dar a avut din nou o evoluţie aritmică, alternând, din nou, perioadele de joc foarte bune, cu unele pline de absenteism. Lucru care nu stă bine unei echipe care îşi doreşte să câştige preţiosul trofeu.
Cu atât mai mult cu cât, în semifinale, Oltchim va da piept cu principala favorită, Gyor, care se pare a fi în formă maximă, obţinând în această competiţie nu mai puţin de 12 victorii din tot atâtea partide disputate. Aşadar, o nouă confruntare româno – maghiară, după cea cu Ferencvaros, şi după meciul de fotbal de la nivelul naţionalelor. Prima confruntare cu cele de la Gyor va fi la noi acasă, pe 6 sau 7 aprilie, o săptămână mai târziu fiind programat returul, datele exacte nefiind stabilite până la ora închiderii ediţiei noastre. O „dublă” de foc în care sperăm că Bulatovic, Navarro, Barbosa, Brădeanu, Manea, Ungureanu şi toate celelalte componente ale lui Oltchim vor reuşi să răstoarne toate calculele şi să demonstreze că au valoare şi că pot să realizeze ceea ce şi-au propus în debutul competiţiei: câştigarea trofeului „Champions League”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.