Unde există zbor, este şi prăbuşire – o demonstrează cel dintâi accident aviatic petrecut la noi în judeţ, accident considerat cel mai grav asemenea eveniment care avea loc în ţară. Acum site-urile internaţionale de profil vorbesc de 15 morţi, în timp ce în documentele Prefecturii Hunedoara apar 11 decedaţi pe loc în urma prăbuşirii unui avion în Munţii Apuseni, în apropierea satului Rişculiţa.
Un avion similar cu cel prăbuşit la Rişculiţa, într-un accident identic, cam în aceeaşi perioadă istorică
Sursa foto: aviation-safety.net
23 august 1940 – în dimineaţa acestei zile un avion Douglas DC-3-227 înmatriculat YR-PIF se ridică de pe Aeroportul Băneasa la ora 7,45 pentru cursa Bucureşti – Arad – Viena. Aparatul are la bord un echipaj de trei persoane şi 17 pasageri. În planul de zbor era prevăzută o escală la Arad pentru preluarea poştei, însă avionul nu mai ajunge niciodată pe un aeroport. Pe site-ul “Aviation Safety Network” se consemnează: “Crashed into Mount Gaina (SW of Cluj-Napoca), Apuseni Mountains (Carpates) in a hail storm. The three crew members and the twelve passengers died” (S-a prăbuşit pe Muntele Găina, sud-vest de Cluj-Napoca într-o furtună cu grindină. Echipajul de trei persoane şi cei 12 pasageri au decedat – traducere).
În baza de date a “Flight Safety Foundation”, accidentul este descris ca fiind cel mai grav din acele timpuri din România şi al nouălea ca gravitate din ţară, în condiţiile în care baza de date a a fost actualizată la începutul acestei luni. Mai mult, luând în considerare tipul de avion “Douglas DC”, accidentul aviatic petrecut atunci în Munţii Găina este al doilea ca gravitate în lume la acea vreme şi al 299-lea până în prezent. Avionul aparţinea Liniilor Aeriene Române Exploatate de Stat (LARES), companie care avea să piardă, un an mai târziu, şi aparatul geamăn Douglas DC-3-227, înmatriculat YR-PAF, într-un alt eveniment, petrecut pe 19 iunie, lângă Bucureşti, soldat cu 15 persoane decedate.
Concluzia organelor judiciare hunedorene ajunse în zonă este că “La originea accidentului a stat furtuna care a deviat avionul de la traseu şi a împiedicat pilotul să ia legătura cu staţiile radio de la sol pentru a se orienta corect”. Accidentul din judeţul Hunedoara marchează o cotitură pentru aviaţia civilă din România, care se mândrea cu nivelul de dezvoltare atins: până în 1938, aparatele aparţinând LARES au parcurs 11.835.000 de kilometri şi au transportat 12.138 pasageri, fără niciun eveniment negativ. De fapt, primul accident cu un avion civil de transport regulat din România are loc la 1 februarie 1936, când avionul “F-AOCD”, de tipul “Potez-56-0F”, al companiei “SARTA”, se prăbuşeşte.
Tragedia vremurilor
Până acum, site-urile de specialitate menţionează şi localizează greşit accidentul petrecut la noi în judeţ: “23 august 1940 – Douglas DC-3 – Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul – Cluj – 21 de morţi”. Cel care a redescoperit subiectul şi a oferit date exacte extrase din documentele vremii este fostul director al Arhivelor Naţionale, dr. Vasile Ionaş: “Am găsit documentele în Arhivele Naţionale de la Deva foarte simplu, căutând, înghiţind praful actelor şi, fără îndoială, punând şi puţină pasiune faţă de aceste documente care adăpostesc un număr uriaş de informaţii, pe care uneori nici nu le bănuim. Sunt multe documente cărora, luaţi de valul problemelor cotidiene, nici nu le dăm atenţia necesară.
De pildă, informaţii foarte importante se găsesc în arhivele locale – cele ale primăriilor, preturilor şi a Prefecturii judeţului Hunedoara, care are un fond documentar foarte bogat în informaţii şi care adăposteşte şi asemenea documente ieşite din comun”. Articolul intitulat “Cel mai vechi accident aviatic pe teritoriul judeţului Hunedoara” este semnat de istoricul Vasile Ionaş şi apare în numărul şapte al revistei “Perspective Istorice”, editată de Asociaţia Profesorilor de Istorie din România “Clio” – filiala Hunedoara. Autorul oferă şi date despre tipul de avion DC-3 care “a revoluţionat transportul de mărfuri şi pasageri între anii 1930-1940.
Potrivit site-ului aviation-safety.net, avioanele tip “Douglas DC-3/C- 47/R4/C- 53/Li-2” sunt produse de Douglas Aircraft Company în Statele Unite ale Americii, primul zbor al unui DC-3 are loc în 1935, iar producţia totală se ridică la circa 13.000 de asemenea avioane, dintre care, de-a lungul timpului, peste 3.000 sunt implicate în accidente aviatice, deturnări ori alte incidente. Propulsia era asigurată de un motor cu două pistoane, iar numărul maxim de pasageri era de 34. Avioanele DC-3 cumpărate de LARES puteau lua la bord 21 de pasageri şi trei membri ai echipajului.
Prăbuşit în ceaţă
Crestele Apusenilor erau deosebit de periculoase, mai ales pe timp de ceaţă, pentru piloţii din urmă cu 70-80 de ani
“După ce a survolat Carpaţii, avionul a traversat o furtună puternică care l-a abătut de la direcţia normală de zbor. La un moment dat, telegrafistul nu a mai putut stabili legătura radio-telegrafică nici cu Aeroportul Băneasa, nici cu Aeroportul din Arad. Deasupra Munţilor Apuseni, în zona vârfului Găina, persista o ceaţă groasă şi ploua. Ajuns în această regiune şi văzând că are peste două ore de zbor de la plecarea din Bucureşti, pilotul a apreciat greşit că ar trebui să se afle în şesul Aradului”, descrie Vasile Ionaş condiţiile de zbor. În acea zi, de 23 august 1940, echipajul era format din pilotul George Dodani, mecanicul de bord George Irinescu şi radio-telegrafistul Dumitru Ianculescu. În încercarea de a distinge pământul, pilotul a coborât avionul, deloc o decizie bună.
“…A fost fatală, deoarece aparatul se afla în apropierea unor dealuri împădurite. Încercarea de a lua brusc înălţime nu a reuşit şi avionul a lovit în plină viteză vârfurile copacilor, după care s-a prăbuşit şi s-a rupt în mai multe bucăţi”, notează istoricul. Tragedia a avut loc în Munţii Apuseni, la estul Văii Cioarei, la aproape patru ore de mers de satul Rişculiţa spre Dobroţ. Aflaţi, cu zecile, la lucru, la tăiat de lemne, muncitorii forestieri asistă la producerea accidentului, se îndreaptă către locul prăbuşirii, văd epava, iar unul dintre ei coboară rapid în localitatea Rişculiţa şi alertează autorităţile. Lipsa mijloacelor de transport, distanţa mare şi accesul anevoios îngreunează atât împrăştierea veştii, cât şi intervenţia pentru salvarea celor implicaţi în accident. Vasile Ionaş calculează că, până la sosirea primelor ajutoare, trec deja patru-cinci ore. Istoricul menţionează că desfăşurarea ulterioară de forţe este menţionată într-un raport al prefectului de Hunedoara, colonelul Constantin Bengliu. Raportul are opt file şi este adresat ministrului de interne, la care ajunge abia pe 27 august 1940.
Mobilizare generală
“Vineri, 23 august 1940, în jurul orei prânzului, prefectul primea un telefon de la secretarul preturii de plasă Avram Iancu din Baia de Criş, care îl înştiinţa că în zonă se prăbuşise un avion de pasageri de pe ruta Bucureşti – Viena şi că existau mulţi morţi şi răniţi. Intervenţia prefectului este un model pentru acele vremuri: colonelul mobilizează rapid toate ambulanţele şi medicii pe care i-a putut contacta şi îi trimite la locul tragediei. Se îndreaptă, aşadar, spre Rişculiţa ambulanţa de la Serviciul Sanitar Judeţean, cu medicul şef al judeţului şi cei doi chirurgi ai spitalului din Deva. Prefectul îi solicită apoi primarului din Brad să ceară societăţii “Mica” ambulanţa cu alţi doi medici. O altă ambulanţă pleacă de la unitatea militară din Deva, în timp ce autorităţilor din Baia de Criş li se cere să-i mobilizeze şi pe medicii de circumscripţie din Baia de Criş şi Vaţa de Jos. Către locul accidentului se deplasează apoi şi prefectul, însoţit de procurorul de serviciu, judecătorul de instrucţie şi de un grefier.
Colonelul – prefect ajunge la Rişculiţa în jurului orei 13,30, dar îşi dă seama că accesul pe Valea Cioarei este imposibil pentru ambulanţe, aşa că organizează evacuarea răniţilor în satul Dobroţ, de unde se putea ajunge mai uşor la epavă. Primii vizaţi sunt răniţii care trebuiau coborâţi de pe munte către ambulanţe: “Un mare aport la salvarea răniţilor l-au adus bărbaţii şi femeile din Dobroţ. Femeile au pus la dispoziţia medicilor scoarţe din care s-au improvizat tărgile pentru transportul răniţilor, precum şi perne şi plapume cu care au fost înveliţi aceştia. Bărbaţii, la rândul lor, au cărat tărgile cu răniţi de pe coasta muntelui până la locul unde aşteptau ambulanţele. […] transportul din munte a început pe la trei şi jumătate după-masa şi s-a făcut cu dificultăţi deosebite din cauza terenului greu şi a ploii care a căzut fără încetare toată ziua şi toată noaptea”, scrie Vasile Ionaş, după ce consultă documentele din Arhiva Naţională. Până seara, la ora 21.00, toţi răniţii erau coborâţi în satul Dobroţ, de unde erau duşi cu ambulanţele la spitalul din Brad.
Tragedia care a zguduit ţara
Ziaristul Alexandru Tutoveanu s-a numărat printre puţinii supravieţuitori ai tragediei aviatice din Nordul judeţului Hunedoara
Autorităţile au găsit la locul tragediei 11 cadavre, care au rămas peste noapte sub paza jandarmilor, şi, a doua zi, pe 24 august, autorităţile demarau acţiunea de coborâre a persoanelor decedate şi a bagajelor şi obiectelor găsite lângă epavă. La Spitalul din Baia de Criş a fost amenajată o cameră mortuară: “Consulul german de la Timişoara, sosit a doua zi după accident, împreună cu câţiva membri ai familiilor victimelor, s-a declarat impresionat de grija manifestată de personalul spitalului pentru cei decedaţi.
Până sâmbătă, la ora 16.00, toţi morţii fuseseră aduşi la Baia de Criş şi depuşi în morga improvizată”, notează autorul. Tot sâmbătă ajungea în zonă şi ministrul Cultelor şi Artelor, Radu Budişteanu, împreună cu un medic specialist din Braşov care a verificat starea celor nouă răniţi. Printre supravieţuitori erau nume importante precum Adrian Corbu, directorul Oficiului Naţional de Turism, industriaşi germani, medici şi funcţionari din Bucureşti şi Berlin, dar şi doi ziarişti. Alţi doi colegi de-ai lor erau trecuţi pe lista persoanelor decedate, alături de vestiţi comercianţi din Bucureşti şi Germania, de cei trei membri ai echipajului şi chiar un director de bancă. În stare gravă, cu fractură la baza craniului, erau doi pasageri: Horia Oprescu, funcţionar la Primăria Bucureşti, şi ziaristul Alexandru Tutoveanu. Scriitorul C.D. Zeletin scrie într-un articol dedicat fiilor poetului George Tutoveanu: “Numai Dumnezeu ştie dacă cineva a murit sau nu la vreme.
Rostul momentului când un om se duce în lumea de dincolo ne scapă. Mai târziu putem eventual şti şi noi. […] la 23 august 1940, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, la Rişculiţa, prin părţile Hunedoarei, avionul cu destinaţia Berlin, în care, printre ziariştii de la “Curentul”, se afla şi Alexandru Tutoveanu! Au murit atunci redactorii Dimitrie Zaharescu şi Victor Kerciu, iar Alexandru Tutoveanu, Horia Oprescu şi ziaristul german Karl Stehr au fost ridicaţi cu răni grave dintre sfărâmăturile avionului. Ulterior, aveau să se pună pe picioare, dar spaimele deşteptate de tragedie au zguduit familiile şi prietenii”.
Tragedie şi eroi ai istoriei
Printre victimele tragediei se numără şi ziaristul Dimitrie Zaharescu, un publicist care face parte din “Generaţia lui 22”. Acesta colaborează la “Universul literar” şi alte asemenea publicaţii, unde semnează cu pseudonimul Dem. Petrovan. În momentul proceducerii accidentului aviatic în Munţii Apuseni, era secretar general de redacţie la ziarul “Curentul”, condus de Pamfil Şeicaru.
Dr. Vasile Ionaş rămâne pasionat de recuperarea unor porţiuni de istorie hunedoreană, deşi nu mai manageriază Arhivele Naţionale –Filiala Deva
Atunci, scriitorul Cezar Petrescu, aflat în străinătate, îi scria directorului “Curentului”, la aflarea veştii tragediei care îndolia redacţia: “Erau întrucâtva mânji de-ai noştri, însoţindu-ne cu o juvenilă ardoare în atâtea începuturi de mai ieri […]. Venerabilului nostru amic, George Tutoveanu, transmite-i îmbărbătarea meu la toate suferinţele prin care trece un părinte. Cât despre Ando Tutoveanu, cu setea de viaţă pe care i-o cunosc ascunsă sub o precoce dezabuzare profesională, sper că va învinge suferinţa, rănile, consecinţele – ca să-i mai tragă un reportaj nocturn, trăit, ca acela!”. Şi Alexandru Tutoveanu, băiatul cel mic al “poetului plopilor”, avea să-şi revină şi să trăiască până în 1983. La momentul accidentului, era deja un erou: în timpul Primului Război Mondial primise cea mai mare decoraţie de război, “Ordinul Mihai Viteazul”.
Anii comunismului l-au transformat într-un confecţionier de lădiţe de lemn la o cooperativă! Tragedia aviatică şi eroii ei ar fi fost uitaţi însă fără demersul istoricului Vasile Ionaş, unul dintre marii recuperatori ai istoriei meleagurilor hunedorene: “Accidentul de avion din 1940 este unul dintre primele asemenea accidente triste, dar, din păcate, mai există şi altele pe teritoriul judeţului Hunedoara şi, probabil, într-o bună zi, ele vor cunoaşte lumina tiparului aşa cum s-a întâmplat cu cel de la Rişculiţa. Dacă începătorii subestimează aceste informaţii, cei care odată s-au aplecat deasupra lor sunt de acum împătimiţi ai cercetării şi lucrările lor sunt extrem de bogate în informaţii. Ei nu reiau ceea ce odată s-a scris, ci vin cu ceea ce publicul aşteaptă cu nerăbdare informaţii noi, deosebit de interesante”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.