Mihai Petre, dascăl şi cercetător (II)

Articolul a fost vizualizat de 1,937 ori

continuare din numărul 576

Am constatat cu satisfacţie că domnul Mihai Petre este foarte apreciat şi îndrăgit, prima parte a interviului bucurându-se de atenţia multor cititori. Vom continua astăzi cu cu scopul de a afla cât mai multe elemente care au contribuit la realizarea unei lucrări de prestigiu: “Urbanonimie hunedoreană – particularităţi şi perspective”.

Mihai Petre

Mihai Petre

De ce aţi cercetat subiectul abordat în volumul lansat zilele trecute?
Motivul care a dus şi la realizarea acestei cărţi este, în esenţă, acelaşi cu dublul motiv ce m-a determinat să scriu “Toponimie urbană hunedoreană”: subiectiv, deoarece consider că nişte lucrări originale despre Hunedoara sunt o modalitate de a mulţumi acestui pământ hunedorean şi oamenilor lui, cărora le datorez foarte mult, şi obiectiv, pentru că judeţul Hunedoara oferă un uriaş, dar insuficient cercetat depozit de informaţii din toate domeniile, de la istorie la psiholingvistică.

La nivelul toponimiei urbane, de exemplu, Hunedoara prezintă cel mai ridicat grad de urbanizare din ţară, cu peste 75% locuitori în mediul urban; are oraşe dispuse în două ţări (a Haţegului şi a Moţilor), pe două văi (a Mureşului şi a Jiului) şi în două ţinuturi etnografice distincte (al Pădurenilor şi al Orăştiei), cu influenţe spaţial-notabile asupra modului de geneză şi evoluţie; sunt oraşe mici şi mijlocii, puternic marcate de sol, dar mai ales de subsolul cu bogăţiile lui carbonifere şi metalifere; sunt oraşe vechi, formate pe lângă o cetate sau castel cu ziduri protectoare, dar şi noi, apărute din simple comune sau colonii muncitoreşti.

În plus, în timpul realizării “Toponimiei urbane hunedorene”, am observat că rămân în afara spaţiului cercetării şi alte localităţi ale acestui judeţ, care s-au bucurat de acelaşi statut urban, în epoca veche: Baia de Criş, Băiţa, Dobra, Ghelari, Ilia şi Săcărâmb, fiind cu nimic mai prejos Devei sau Hunedoarei, Haţegului sau Orăştiei. Din păcate, condiţiile de evoluţie şi determinare economico-socială nefavorabile le-au marginalizat urban, fiind – în epoca modernă şi azi – simple comune, fără nicio perspectivă de accedere în urbanitate. Evoluţia şi involuţia acestor localităţi, care au cunoscut şi trăit atmosfera oraşului modern, cu bănci, hoteluri, terenuri de tenis, băi publice, restaurante de lux, gări şi cazinouri/casine, cu spectacole susţinute de Opereta din Viena (Săcărâmb) etc., a trebuit urmărită, motivată şi argumentată ştiinţific în recenta lucrare.

Însă, dacă ar fi să stabilesc o ierarhie a celor trei motive, pe locul întâi l-aş situa pe cel subiectiv. Când spun că datorez foarte mult oamenilor acestui judeţ, mă gândesc cu recunoştinţă la cei care mi-au acordat încredere, tânăr profesor fiind, şef de promoţie la filologia clujeană, e drept, dar şi la cei de azi, de la colegi şi prieteni care m-au ajutat în adunarea şi traducerea materialului (prof. Florian Velescu, prof. Mirela Stoia, prof. Violeta Farcaş, prof. Nicolae Butnar, prof. Nicolae Cîrstea, prof. Ghizela Mazilu ş.a.), până la Comisia de cultură a Consiliului judeţean Hunedoara, reprezentată de domnul ing. Doru Gaita şi preşedintele acestui consiliu, domnul prof. Mircea Ioan Moloţ. Contribuind într-un fel sau altul la apariţia acestei cărţi, a cărei importanţă şi valoare ştiinţifică era anticipată de lucrarea anterioară, toţi am făcut ca judeţul Hunedoara să fie primul şi singurul din ţară cu două asemenea studii! Bucureştiul, de exemplu, are doar unul singur, datorat unui valoros cercetător al toponimiei urbane, domnul cercet. şt. princ. Adrian Rezeanu.

În ce măsură lucrarea dumneavoastră ajută comunitatea judeţului Hunedoara?
Aşa cum a fost concepută şi realizată, această lucrare – cu siguranţă – serveşte comunităţii locale, indiferent de dimensiunea şi de destinul fost său actual urban. De la Baia de Criş şi Brad, la Lupeni şi Uricani, de la Geoagiu la Călan, orice hunedorean interesat de aspecte ale trecutului localităţii sale (denumire, spaţiu, formare, evoluţie, evenimente, împrejurimi, termeni ai graiului local etc.) va găsi informaţii suficiente şi verificate pe teren sau excerptate din documente de arhivă.

Am gândit-o şi ca un îndemn adresat colegilor mei, profesori de lbimba română, istorie, geografie ş.a., să iniţieze opţionale şi pe teme onomastice. Adunarea materialului folcloric sau etnografic se făcea, cu rezultate notabile, înainte de 89! Nu ştiu, dar nu cred că se mai face şi e păcat! Ar trebui reluate şi îmbogăţite cu strângerea şi a numelor de oameni, de locuri, de ape, de plante şi animale etc. Trebui înţeles că în orice nume se ascunde o ipostază a vieţii materiale şi spirituale, iar pierderea înţelesului acelui nume condamnă la uitare trecutul locului şi al oamenilor.

Ar mai trebui reţinut, deşi este mai puţin important, sentimentul de satisfacţie pe care-l va trăi un cercetător al realităţii toponimice hunedorene, având clarificate aspectele teoretice ale acestei ramuri lingvistice, manifestată în conexiuni interdisciplinare cu istoria, geografia, etnografia, sociologia urbană din judeţ, dar şi prefigurate perspectivele cercetărilor, spre toponimia urbană arheologică, spre cea urbană mitologică sau urban – castelană, conştientizarea că va adăuga lucrarea/lucrările sa/sale unei bibliografii de prestigiu naţional, mărind astfel numărul exemplelor de realizare şi afirmare a spiritualităţii hunedorene.

About Mircea Goian