Guvernul promite un buget-record în 2015

Articolul a fost vizualizat de 1,879 ori

Cifrele anunţate de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), după care se ghidează de regulă şi Guvernul în construirea bugetului de stat, anticipează că în 2015 vom avea un Produs Intern Brut (PIB) de 709,7 miliarde de lei. 

guverniÎn mod tradiţional, veniturile la bugetul de stat însumează 32-33% din PIB, astfel că Guvernul poate miza pe cel mult 240 de miliarde de lei – maximul ultimilor 25 de ani. Alte cifre-cheie ale anului 2015 ar fi, potrivit CNP, un curs valutar mediu de 4,42 lei/euro, o inflaţie medie anuală de 2,2%, o rată a şomajului de 6,9% şi, per ansamblu, o creştere economică de 2,5%. Având în vedere cursul mediu anticipat, am putea spune că PIB-ul anului viitor va fi de 160 de miliarde de euro, iar bugetul de stat ar putea însuma cel mult 54,3 miliarde de euro.

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat că bugetul va fi definitivat până vineri, urmând ca ulterior să fie discutat cu delegaţia FMI, iar pe 10 decembrie va fi trimis Parlamentului. Şi două promisiuni interesante: nu vor exista creşteri de taxe, iar Executivul are în vedere reducerea TVA.

Tags: , ,

About Adrian Sălăgean