Adevărata sărbătoare a pădurenilor a rămas la Poieniţa Voinii

Gafa autorităţilor judeţene de a “muta” festivalul Drăgan Muntean la Deva a fost reparată parţial sâmbăta trecută. Primăriile din Hunedoara, Ghelari, Lelese şi Bunila, împreună cu deputatul PNL de Hunedoara Carmen Hărău, au organizat tradiţionala sărbătoare a pădurenilor de la Poieniţa Voinii. Deşi au avut la dispoziţie doar câteva zile, organizatorii au reuşit să ofere un spectacol cu zeci de protagonişti, atât solişti, cât şi membri ai formaţiilor de dansuri populare. În ciuda vremii care, la un moment dat, părea potrivnică, pe Dealul Cornetului s-au adunat peste 2.000 de participanţi.

Drăgan Muntean şi satul pe care l-a purtat mereu în suflet: Poieniţa Voinii

Anunţul făcut cu două săptămâni în urmă de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Hunedoara, conform căruia festivalul-concurs “Drăgan Muntean” nu va avea loc la Poieniţa Voinii, ci la Deva, lângă stadionul “Cetate”, i-a nemulţumit pe locuitorii Hunedoarei, dar mai ales pe pădureni. Au fost invocate motive organizatorice şi “absenteismul” pădurenilor de la ultimele ediţii. Se poate spune însă că, pentru ambele, de vină sunt tot autorităţile judeţene, care în ultimii ani s-au mulţumit doar să bifeze organizarea festivalului, fără să se mai îngrijească şi de infrastructura de care acesta avea nevoie, începând de la drum (care, mai ales de la Ghelari în sus, seamănă cu un poligon de testare a suspensiilor auto) şi terminând cu reţeaua electrică de care instalaţia de sonorizare a scenei are nevoie pentru a funcţiona la putere mare. Cu cinci-zece ani în urmă, festivalul de la Poieniţa Voinii a început să-şi piardă din popularitate tocmai din aceste motive: drumul şi faptul că difuzoarele scenei erau “acoperite” de vacarmul creat de difuzoarele vânzătorilor de mici şi bere. Mai ales a doua problemă s-ar fi putut rezolva simplu, dacă proprietarilor de terase improvizate li s-ar fi interzis să-şi “întreţină” clienţii cu un “playlist” propriu, adesea dominat de muzică de foarte proastă calitate. Nimic imposibil, lucru demonstrat sâmbătă, 6 septembrie.

Sărbătoare ca la pădureni

Poieniţa Voinii, un sat de culme din Ţinutul Pădurenilor, este invadat de maşini. E singura dată în an când pe uliţă aproape că nu se mai poate circula. Printre maşini, câţiva localnici discută, iar unul pune concluzia: “No, or vrut să ne ieie sărbătoarea. Or dus-o la Geva (Deva – n.r.), c-or zîs că pădurenii s-or mutat tăţ’ la Geva. Da’ io şciu că la Geva îs şî moldoveni şî olteni. Di ce nu le ia şî sărbătorile gin Moldova, sau gin Oltenia, să le facă tăt la Geva?”.

Sâmbătă, 6 septembrie, în satul natal al lui Drăgan Muntean a fost sărbătoare mare

E sărbătoare şi aproape la fiecare casă sunt oaspeţi. În ziua nedeii, la pădureni, rudele, prietenii de prin alte sate sunt primiţi şi puşi la masă de gazde. Dacă cineva rămâne stingher pe lângă căminul cultural în seara nedeii, aproape că este luat pe sus şi dus să mănânce. Pentru pădureni nu există jignire mai mare decât să le fie refuzată ospitalitatea.
La Poieniţa Voinii, ziua seamănă cu ziua nedeii, dar nedeia de aici a fost transformată în spectacol de talie naţională. Se întâmpla cu mai bine de 20 de ani în urmă, pe vremea lui Drăgan Muntean. În Ţinutul Pădurenilor, fiecare sat are nedeia la o dată bine stabilită, iar cea de la Poieniţa Voinii, de obicei, se organiza în a cincea sâmbătă după Rusalii. Devenise cea mai importantă din întreaga zonă, pentru că Drăgan Muntean era cel care o organiza. Mai ales după ce s-a consacrat ca unul dintre cei mai mari interpreţi ai folclorului românesc, Drăgan reuşea să aducă la Poieniţa Voinii nume mari ale scenei. Astfel, nedeia s-a transformat într-un adevărat regal de folclor. “Vreo doi ani, nedeia s-a ţinut la data obişnuită, dar festivalul s-a făcut mai târziu, prin august. Dup-aia s-a renunţat la nedeie şi a rămas festivalul. A fost altceva pe vremea lui Drăgan. Lumea se mobiliza altfel. Drăgan era un om ascultat, era cunoscut în toată ţara. Reuşea să facă multe pentru sat şi pentru comună. El a reuşit să mai asfalteze câteva petice de drum pe-aici. Făcea lobby, cum se zice. Acuma, satul e cum e. Doar bătrânii au mai rămas. Tinerii au plecat care-ncotro”, spune Aurelia Muntean. Femeia poartă cu mândrie un costum pădurenesc. E ajunsă la Poieniţa Voinii doar de o zi. S-a întors din Italia, unde munceşte, însă-i este tare dor de uliţa satului ei, iar costumul pădurenesc pe care-l poartă o face să se simtă la fel ca-n adolescenţă.

Plăcinte cu brâu pădurenesc

După Aurelia Muntean, pe uliţă apar alte pădurence îmbrăcate în straiele tradiţionale. Costumele unice în toată România îi fac pe cei câţiva “plimbăreţi de week-end” ajunşi în sat să rămână muţi de uimire. Fetele sfioase trec pe lângă ei având pe chip mulţumirea aceea pe care le-o dă siguranţa faptului că sunt admirate. Lumea se-adună în dreptul casei în care a copilărit Drăgan Muntean, transformată în casă memorială cu 10 ani în urmă. Câţiva “orăşeni” vizitează interiorul şi sunt un pic puşi în dificultate când cei mici îi întreabă: “Cum adică îşi făceau singuri haine pădurenii?!”. Noroc cu războiul de ţesut care e într-una dintre încăperile casei, dispozitiv pe care micuţii îl văd pentru prima oară-n viaţă. Cu ajutorul lui e mai uşor de explicat.

Spectacolul folcloric de pe scena amenajată pe Dealul Cornetului a durat mai bine de cinci ore

Afară îşi face apariţia şi fanfara din Ghelari, în formula sa restrânsă. “Muzicanţii” (aşa li se spune în pădurenime) iau poziţie într-un colţ al “ocolului” (curţii) şi încep să cânte “Brâul pădurenesc”, cântecul şi dansul tradiţional al zonei, pe care Drăgan Muntean l-a făcut cunoscut în lumea largă. Într-un alt colţ, pe o masă se pregătesc plăcinte pădureneşti.

Ingredientele sunt enumerate fără greşeală, însă reţeta… reţeta cu toate secretele ei se spune doar de la mamă la fiică. Absolut toate ingredientele sunt sută la sută naturale, iar fără zămăchişa specifică zonei, plăcinta nu se poate numi “plăcintă pădurenească”.

Cu adevărat, ca la Poieniţa Voinii

Oamenii din sat se-adună care mai de care mai bine gătiţi, fie în costume populare, fie în haine noi. Copiii care au costume pădureneşti deschid drumul. După ei, fanfara, apoi restul coloanei. Aşa se merge din sat până pe Dealul Cornetului. Cele câteva terase improvizate aici aşteaptă în linişte. Niciuna nu are nici măcar un difuzor, cât de mic, de la care să scape vreo aşa-zisă melodie. La scenă se fac ultimele pregătiri. De pe scenă, organizatorii spun câteva vorbe. Nu se-ntind mult, nici chiar cei care ar putea fi bănuiţi că ar vrea să obţină simpatia asistenţei în scop electoral. Nu e cazul. Nu se pomenesc nici nume de partide politice. Oamenii de pe scenă, care au pus umărul la organizarea sărbătorii, vor doar să le spună sutelor de oameni deja adunaţi aici că ar fi fost mare păcat dacă anul acesta, la Poieniţa Voinii, nu s-ar fi auzit cântecele lui Drăgan Muntean şi nu s-ar fi jucat “Brâul pădurenesc”, sau “Spicul de grâu”.
Începe spectacolul folcloric. Dansatori de vârste diferite, interpreţi tineri sau deja consacraţi atrag atenţia publicului şi reuşesc să o menţină ore în şir. Asta chiar dacă nu e soare şi cald, cum ar fi trebuit să fie, dacă sărbătoarea din august nu ar fi fost “mutată” la Deva. După vreo două ore, cei din faţa scenei care au găsit câte-o pătură prin maşină o întind pe iarbă şi savurează fiecare recital. Unii au fost mai bine pregătiţi: şi-au adus de-acasă scaune pliante. Cei care n-au nici una, nici alta se mai retrag pe la terasele improvizate în zonă, dar mulţi dintre ei, după ce consumă ce au de consumat (fără să fie bruiaţi de obişnuitele boxe ale terasei la care se aud manele) îşi întorc scaunele spre scena pe care voci una şi una, aproape toate din judeţul Hunedoara, interpretează cântece din folclorul adevărat, spectacolul vizual fiind asigurat de tinerii dansatori. Odată cu lăsarea întunericului se aprinde şi focul de tabără. După spectacol, pe scenă se proiectează un film ce-l are ca protagonist pe cel care a făcut cunoscut în ţară şi nu numai satul Poieniţa Voinii şi minunatul Ţinut al Pădurenilor – Drăgan Muntean.

La anul va fi şi mai bine

La sărbătoarea de sâmbătă, de la Poieniţa Voinii, a reuşit să ajungă şi cunoscutul etnolog Rusalin Işfănoni. Mărturiseşte că nu ar fi ratat ocazia pentru nimic în lume, mai ales că a fost şi el şocat de anunţul “mutării” festivalului pădurenesc tocmai la Deva. Etnologul originar din comuna Topliţa, o autoritate în domeniu, mai ales când vine vorba de pădureni, spune că decizia autorităţilor de la Deva a fost una total neinspirată. “Dacă nu s-ar fi reuşit organizarea acestei sărbători la Poieniţa Voinii, s-ar fi aşternut o tristeţe peste tot Ţinutul Pădurenilor. Momentul este extrem de important atât pentru această zonă, cât şi pentru întreaga ţară. Dacă festivalul-concurs va rămâne la Deva, asta este, dar pădurenii nu-s oameni de stadion (aluzie la faptul că festivalul din reşedinţa de judeţ a avut loc lângă Stadionul “Cetate” – n.r.). Pădurenii sunt oamenii dealurilor, ai cărărilor de munte, oameni care trăiesc în comuniune cu natura, iar sărbătoarea lor nu poate fi dusă într-un mediu artificial”. Bucuros că, totuşi, la Poieniţa Voinii se păstrează tradiţia, primarul comunei Bunila, Nelu Oprişoni, a promis că la anul, cu sau fără sprijinul autorităţilor de la judeţ, lucrurile vor reveni la normal: “Nu am reuşit să ne mobilizăm aşa cum am fi dorit, pentru că am avut doar câteva zile la dispoziţie, pentru organizare. Centrul de Creaţie Populară (CJCPT – n.r.) a încercat să ne confişte sărbătoarea. Noi trebuie să sărbătorim la noi acasă. Tot aici trebuie să-l evocăm şi pe Drăgan Muntean. La anul, sărbătoarea va dura două zile, pentru că ne vom mobiliza mai bine”.

Carmen Hărău: “Sărbătoarea de la Poieniţa Voinii are o încărcătură emoţională aparte”

Carmen Hărău, îmbrăcată în costum de pădureancă, la Festivalul de la Poieniţa Voinii – septembrie 2014

Deputatul PNL de Hunedoara Carmen Hărău a fost, de fapt, persoana care a reuşit să gestioneze cum nu se putea mai bine nemulţumirea hunedorenilor provocată de decizia “mutării” festivalului “Drăgan Muntean” la Deva, reuşind să mobilizeze zeci de oameni, astfel încât cea mai importantă sărbătoare din Ţinutul Pădurenilor să aibă, totuşi, loc şi în acest an.

“La Poieniţa Voinii au fost prezenţi oameni care îl iubesc cu adevărat pe Drăgan Muntean. Nu am vrut să demonstrăm nimic nimănui, ci am simţit cu toţii că ar fi fost nedrept pentru Drăgan, pentru pădureni, pentru noi toţi cei care iubim cu adevărat Hunedoara, ca la Poieniţa Voinii să nu aibă loc sărbătoarea care se organizează de mai bine de trei decenii încoace. Sărbătoarea de pe Dealul Cornetului, din comuna Bunila, trebuie să rămână atâta timp cât va dăinui spiritul lui Drăgan Muntean. Indiferent de avantajele de ordin logistic pe care le oferă un oraş în organizarea unui festival de folclor, sărbătoarea de la Poieniţa Voinii are o încărcătură emoţională aparte. Mai mult, ea poate deveni un instrument de promovare a unei zone absolut minunate din România – Ţinutul Pădurenilor. Le mulţumesc încă o dată tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, mai ales soliştilor şi dansatorilor care au evoluat fără a percepe onorarii. Au vrut să cinstească astfel memoria lui Drăgan Muntean. Pe de altă parte, aceşti copii şi tineri minunaţi, ştiindu-mă implicată în sprijinirea familiilor nevoiaşe, nu au dorit să diminueze bugetul cabinetului parlamentar, pregătit pentru ajutorarea cu haine şi rechizite a sute de copii care, în lipsa acestui sprijin, foarte probabil, nu s-ar mai prezenta la şcoală pe 15 septembrie”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara, Carmen Hărău, care pe tot parcursul sărbătorii a purtat “făloasă” un costum de pădureancă.

Rapsodul din inimile pădurenilor

Drăgan Muntean

Drăgan Muntean s-a născut pe 18 aprilie 1955, în satul Poieniţa Voinii, din comuna Bunila. Cânta de la opt ani. Pe când împlinise 10 ani, vocea lui a fost remarcată pe parcursul unei emisiuni la postul naţional de radio. Visul său din adolescenţă era însă altul: voia să devină dascăl şi să se întoarcă în satul natal. A plecat la liceul pedagogic din Deva şi nu s-a mai întors ca dascăl la Poieniţa Voinii, aşa cum plănuia când era copil. S-a înscris pentru prima dată la concursul “Floarea din grădină” în 1976, dar a fost respins pentru că nu avea nicio “pilă” la Bucureşti. S-a mai înscris o dată, în 1987, şi a reuşit să câştige concursul. În decembrie 1989, imaginile cu Drăgan Muntean, Nicolae Furdui-Iancu şi Ioan Bocşa cântând pe aceeaşi scenă “Noi suntem români” au fost difuzate de nenumărate ori la TV.

Toţi cei care l-au cunoscut spun despre Drăgan Muntean că era omul care nu putea să spună “Nu”, încercând să ajute pe toată lumea, în orice problemă. Cei mai dragi îi erau însă pădurenii lui, la care se-ntorcea ori de câte ori putea şi pentru care încerca încă din anii ‘80 să organizeze un festival pe care, de la un an la altul, să-l mute prin tot ţinutul.

Dorul de casă îl copleşea şi atunci când se afla la Bucureşti, dar şi atunci când era în turneu, peste hotare. Pe 12 aprilie 2002 a suferit un accident vascular cerebral din cauza căruia a intrat în comă de gradul patru. Pe 18 aprilie 2002 ar fi trebuit să-şi bucure oaspeţii la petrecerea dată de ziua lui în căminul cultural de la Leşnic. Îi plăcea foarte mult să fie înconjurat de oameni cărora să le descreţească frunţile cu cântecele lui. Pe 20 aprilie 2002, după ce medicii de la Târgu Mureş au făcut tot ce era omeneşte posibil, Drăgan Muntean a încetat din viaţă.