Părintele Arsenie Boca: “De la Prislop va lua ţara foc”

Articolul a fost vizualizat de 3,201 ori

Încă o prorocire a părintelui Arsenie Boca, sfântul (încă) necanonizat al Ardealului, se adevereşte: focul credinţei arde intens la Prislop, iar zeci de mii de români din toată ţara vin aici, atraşi de el, în fiecare zi, urmând să-l ducă înapoi acasă, în suflete, parcă un pic mai intens decât la sosire. Arsenie Boca a spus aceste cuvinte la fel cum a făcut şi celelalte prorociri ale sale, aparent din senin. “De la Prislop va lua ţara foc”, a spus, apoi discuţia a mers spre ce se vor face maicile atunci când părintele va părăsi lumea noastră, ele temându-se că nu mai are cine să le ajute cu reconstruirea mănăstirii. “De-acolo de unde sunt o să vă ajut mai mult. Se vor umple dealurile astea de oameni şi-atunci veţi face şi voi tot ce trebuie să faceţi”, le-a spus Arsenie Boca măicuţelor. Mai ales de patru ani încoace, dealurile de la Prislop sunt pline de oameni, zi de zi, fără întrerupere. Tot aşa muncesc şi maicile de la mănăstire, pentru că afluxul imens de oameni are şi efectele sale negative.

Mănăstirea Prislop înfruntă, deocamdată cu succes, schimbarea adusă de afluxul mare de credincioşi, un element vizibil fiind cele peste 200 de locuri de parcare amenajate în faţa lăcaşului (în planul secund al imaginii)

Mănăstirea Prislop înfruntă, deocamdată cu succes, schimbarea adusă de afluxul mare de credincioşi, un element vizibil fiind cele peste 200 de locuri de
parcare amenajate în faţa lăcaşului (în planul secund al imaginii)

Cine a fost la mănăstirea de la Prislop până-n urmă cu cinci – şase ani şi revine acum, sesizează schimbările cu 10 kilometri înainte de a ajunge la destinaţie. Florărese care stau pe marginea şoselei pe drumul Hunedoara – Silvaş (cel mai adesea la intersecţia cu drumul dinspre Nădăştie), sau între Haţeg şi Silvaşu de Jos. Din Silvaşu de Jos poţi cumpăra deja şi pâine pe vatră sau gogoşi. La ieşirea din sat găseşti florării din 200 în 200 de metri, amenajate toate pe dreapta sensului de mers spre mănăstire, în barăci.

Tarabele mutate de… Daciana

Cu un kilometru înainte de a ajunge la poarta mănăstirii te întâmpină zeci de tarabe şi barăci, multe încă neterminate, aşezate tot pe marginea drumului. E o zi obişnuită, aşa că nu prea au clienţi. Înainte de “vârful dealului” cu barăci comerciale, câteva tarabe amenajate pe stânga drumului, în locuri pentru care proprietarii au săpat în malul de pământ ca să le îndrepte, aşteaptă muşteriii. Sunt nervoşi că tocmai au aflat că vor trebui să se mute, deoarece vor începe lucrările pentru lărgirea drumului de acces, iar tarabele lor sunt chiar pe traseu, dar şi pentru că cei din “vârful dealului” câştigă mai mult, mult mai mult decât ei. “Eu iau tabloul cu Arsenie Boca cu 12 lei şi-l vând cu 20. N-am vândut niciunul azi. O iconiţă o iau cu 7 lei şi cer 13 pe ea. Tot aşa: zero vânzare azi. Sunt aici doar de-o săptămână, dar cred că renunţ”, declară un comerciant care ne spune doar că e “din zonă” atunci când încercăm să-l identificăm. Un “vecin” de-al lui e şi mai nemulţumit: spune c-a cheltuit 8000 de lei pentru un mini-restaurant din lemn, iar acum trebuie să-l mute: “Nici n-am apucat să pun mesele, c-au şi venit ăia de la Primăria şi-or zis că va trebui să mă mut cu tot cu baracă. Păi treabă-i asta?!”.

Ce nu spun comercianţii, mai ales cei cu vechime, este faptul că din cauza modului haotic în care şi-au amplasat tarabele, în ultimii ani s-au produs ambuteiaje foarte greu de gestionat. Mai în glumă, mai în serios, un guraliv al locului se revoltă: “Nevasta lu Ponta-i de vină. Cic-o venit nuş când p-aicea şi nu i-o plăcut c-o rămas blocată şî i-o făcut sara scandal, acasă, lu’ Victoraş”. Decizia lărgirii drumului este însă una logică, luată recent de Consiliul Judeţean, care n-are nici în clin nici în mânecă cu vizita Dacianei Sârbu (Ponta).

Flori şi bănuţi – excese greu de gestionat

Aşa arăta zona de lângă biserica mănăstirii în 2003 (stânga) şi aşa arată acum (dreapta)

Aşa arăta zona de lângă biserica mănăstirii în 2003 (stânga) şi aşa arată acum (dreapta)

În parcarea terasată de lângă mănăstire sunt peste 100 de maşini. Asta într-o zi de vineri, la ora 11.00. E linişte. E şi mai linişte dincolo de poarta mănăstirii, unde indicatoarele prin care vizitatorii sunt rugaţi să se poarte cuviincios, iar doamnele şi domnişoarele primesc indicaţii legate deţinută trec parcă neobservate. Deja se ştiu regulile de bază de la Prislop: nu se vorbeşte tare şi nu se poartă fustă scurtă, ori pantaloni mulaţi.

Pâlcuri de oameni merg şi vin dispre biserică vorbind încet. Biserica are uşa închisă. Nu încuiată însă. Trec doar două minute şi se umple de oameni. Lângă biserică, într-o cutie mare, de lemn, vreo 10 persoane stau adunate scriind pomelnice. Şi aici e linişte. La fel şi pe aleea care duce spre mormântul sfântului (încă) necanonizat al Ardealului. Acum aleea e pavată. Cu doi ani în urmă era o cărare pietruită. E la fel de îngustă însă, sugerând credinţa ortodoxă conform căreia “calea spre întâlnirea cu Domnul Isus Cristos nu e deloc largă”. Sâmbăta şi duminica, traseul spre mormânt e mai sinuos: coteşte în stânga prin grădina mănăstirii, urcă după care coboară pe aleea pavată. E un circuit de care e neapărat nevoie în zilele cu peste 10.000 de vizitatori.

Aşa arăta zona mormântului lui Arsenie Boca într-o zi de sărbătoare, în 2004

Aşa arăta zona mormântului lui Arsenie Boca într-o zi de sărbătoare, în 2004

Aproape de mormânt gardurile albastre metalice ale Jandarmeriei strică peisajul. Sunt urâte, dar sunt necesare, mai ales că, în acest an, la aproape fiecare sfârşit de săptămână s-au adunat zeci de mii de oameni care au vrut să se închine la mormântul lui Arsenie Boca. Azi e o zi ca oricare alta însă. Aproape 100 de persoane îşi aşteaptă rândul pentru a ajunge în faţa crucii de lemn. O măicuţă menţine ordinea în zonă. Câteva clipe pentru fiecare în faţa crucii şi… următorul. Ritmul se rupe puţin în momentul în care măicuţa le spune celor aflaţi la coadă: “Vă rugăm frumos, dacă aveţi flori, nu le mai aduceţi aici. Sunt deja foarte multe. Duceţi-le la bisericile de care aparţineţi. Şi, în plus, dacă vreţi să faceţi cuiva un bine, nu mai daţi banii pe flori, daţi bănuţii aceia unor copii săraci, că asta a fost şi vrerea părintelui”.

Aşa arată acum zona mormântului lui Arsenie Boca într-o zi oarecare

Aşa arată acum zona mormântului lui Arsenie Boca într-o zi oarecare

Mulţi nu ascultă. Dovadă sunt grămezile de bănuţi aruncaţi la rădăcina unui copac de lângă mormânt, dar şi pe toată lungimea părâiaşului care trece pe lângă mormânt, după care coboară pe lângă biserică, mai apoi se varstă într-altul, undeva aproape de intrarea în mănăstire. De la mormânt, mai în sus, cărăruia ce ducea spre chilia Sfântului Ioan de Prislop e transformată în… drum. Aproape opt metri, atât s-a lărgit de mult în doi-trei ani, sub tălpile vizitatorilor.

Dusă e liniştea măicuţelor

Măicuţele de la Prislop nu vor să vorbească aproape deloc cu reporterii. Nici maica Pavelida, stareţa mănăstirii, nu se lasă înduplecată. Spune doar că a refuzat până şi canalul TV Trinitas. Cu chiu, cu vai, reuşim să smulgem de la alte măicuţe o vorbă – două. Nu le place că vizitatorii aruncă bani în apă, spunând că acest lucru nu are nimic de-a face cu credinţa. “Am văzut, mai zilele trecute, pe cineva cu 30 de lumânări pe care venise să le aprindă. Am crezut că aşteaptă un grup şi dă câte o lumânare la fiecare. Nici vorbă. Acea persoană a aprins singură toate cele 30 de lumânări. Îmi pare rău că n-a înţeles că, ori că aprinde o singură lumânare, ori că aprinde 100, tot aia e. Bani irosiţi. Cu acei bănuţi putea să facă un bine cuiva, că toţi răspundem şi pentru răul făcut, dar şi pentru binele pe care am fi putut să-l facem, dar nu l-am făcut. Binele obştesc este cel care trebuie să ne ghideze, că asta e voia lui Dumnezeu, până la urmă”, ne şopteşte una dintre măicuţe.

Cele care au venit la Prislop cu 20 de ani în urmă, sau mai mult, dau a se plânge că e foarte multă lume, ceea ce le dă şi mai mult de lucru, mai ales cu păstrarea curăţeniei. Şi, într-adevăr, mănăstirea Prislop este, poate, cel mai curat loc public din România şi din punct de vedere fizic. În ultima perioadă, la Prislop, într-un week-end, ajung între 15.000 şi 35.000 de credincioşi. Asta doar în trei zile. De venit mai vin destul de mulţi şi lunea. E vorba în special de oameni care ajung duminica, se cazează în judeţ, şi revin pentru încă o rugăciune la mormântul lui Arsenie Boca în prima zi din săptămână. Zilele de marţi, miercuri şi joi par a fi mai liniştite.

De cu vinerea reîncepe agitaţia. În ultimii patru ani, la Prislop, numărul credincioşilor a crescut în proporţie aproape geometrică. “Nu e important câţi vin, ci e important câţi pleacă de aici cu adevărat schimbaţi în bine, câtuşi de puţin. Asta e important”, spune una dintre maici.

Părintele Arsenie Boca

arsenie bocaZian Boca, pe numele său de botez, s-a născut pe 29 septembrie în Vaţa de Sus. După ce a terminat liceul, s-a înscris la Institutul Teologic din Sibiu. Patru ani mai târziu începe şi cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1939 petrece câteva luni de ucenicie în monahism pe Muntele Athos, după care intră în obştea mănăstirii din Sâmbăta de Sus, judeţul Sibiu.

Câteva dintre chinurile…

În 1940 primeşte numele de “Arsenie”. Cinci ani mai târziu este arestat pentru câteva zile, fiind bănuit de legături cu mişcarea legionară. În 1948 este arestat din nou pentru că i-a ajutat cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Sub această acuzaţie, dar şi pentru că devenise deja un preot iubit de multă lume, a fost schingiuit săptămâni în şir. După ce este eliberat, este numit ieromonah al mănăstirii Prislop (tocmai recuperată de Biserica Ortodoxă). Pentru Arsenie Boca nu încetează însă lupta cu Securitatea. În 1951 este pur şi simplu ridicat şi dus la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Fără vreun ordin, fără vreo sentinţă. În 1952 se întoarce la Prislop. În 1955 este din nou luat şi anchetat de Securitate. După decretul din 1959, prin care comuniştii doreau, practic, desfiinţarea mănăstirilor, este nevoit să plece la Bucureşti, angajat ca simplu ajutor de pictor. Maicile al căror duhovnic fusese între 1950 şi 1959 se regrupează la Sinaia, iar părintele Arsenie Boca se stabileşte aici în 1969. Aici trăieşte până în 28 noiembrie 1989. A spus din timp că doreşte să fie înmormântat la Prislop şi şi-a prevăzut atât anul cât şi ziua morţii.

…şi minunile sale

Vorbele sale referitoare la ce se va întâmpla după ce va trece la cele veşnice (“De unde sunt, o să vă ajut şi mai mult”), adresate călugăriţelor de la Prislop, pot fi intrepretate şi într-un alt registru: mulţi credincioşi spun că adevărate minuni li se întâmplă unora dintre cei care se roagă la mormântul lui Arsenie Boca. Iată un fragment dintr-un reportaj publicat de REPLICA, în 2006, realizat de Monalise Hihn:

Se pare că, în anii ’90, la mormântul său a fost adusă o tânără, care urla ca din gură de şarpe pe măsură ce părinţii săi o aduceau tot mai aproape de mormântul lui Arsenie Boca de la Prislop: „Nu vreau la Arsenie, mă arde Arsenie!”. Apoi, i-a fost arătată fotografia Părintelui. Fata continua să urle, dar încet-încet s-a liniştit. În 1999, în timpul bombardamentelor din Serbia, la mormântul lui Arsenie Boca a fost adusă o altă îndrăcită. Martorii povestesc că aceasta a început să urle cu glas bărbătesc: „Am vrut să vă dau bombe şi la români, dar nu mă lasă Arsenie! Da, am vrut să vă dau şi vouă, la români, dar nu mă lasă Arsenie!”.

Mai mulţi localnici din Ocna Sibiului au povestit că, în anii ‘50, Părinte Arsenie Boca a fost invitat în sat de preotul de acolo ca să predice la priveghiul de seară. Ieşit în faţă la predică nu a rostit decât vorbele: „Iubiţi fii duhovniceşti”, şi apoi a rămas mut. Unii au crezut că a adormit de truda rugăciunilor şi privegherii, alţii au crezut că are o viziune. Într-adevăr, după o lungă pauză, părintele Arsenie Boca a rostit cu glas de clopot: „Iubiţi fii duhovniceşti, mâine vă voi spune tot ce am văzut acum”. A doua zi au venit mulţi săteni curioşi de cele auzite. Miliţienii şi alţii sosiţi în grabă de la Sibiu au încercat să-i oprească pe săteni să intre în biserică, dar sătenii ţineau cu vigoare în mâini sapele cu care veniseră de la muncă. Părintele Arsenie Boca a povestit că a văzut şapte coroane de aur coborând din cer pe capul unor săteni, iar pe coroane scria ceva cu litere de foc. Asta a fost tot. Sătenii au insistat să continuie, dar părintele nu a vrut să spună care erau cei pe care fuseseră aşezate coroanele. Peste puţine luni, şapte gospodari din sat erau arestaţi de Securitate şi trimişi la Canal, de unde nu s-au mai întors. Toată lumea a înţeles că vedenia Părintelui Arsenie cuprindea coroanele de martiri şi oamenii au fost cutremuraţi de clarviziunea lui.
Părintele a întrezărit chinurile prin care va trece. Avea darul rugăciunii, îşi vedea şi propriul viitor, suferinţele şi arestarea, dar nu se tulbura prea tare. Ştia că pentru mântuire trebuie să le înduri pe toate, sfătuindu-i pe credincioşi să rabde, să accepte senini vrerea lui Dumnezeu. Ceea ce sfătuia pe alţii făcea şi el. Arestat fiind în beciul Securităţii, gardianul l-a găsit afară, în faţa celulei, iar lacătul de la grilaj era desfăcut. „Nu te teme. Nu plec nicăieri. Nu vreau să pătimeşti din cauza mea. Ai doi copii şi o femeie bolnavă”. Gardianul a înlemnit. Toate cele spuse de Părintele Arsenie erau adevărate.

Scurt istoric al mănăstirii Prislop

Mănăstirea Prislop poartă hramul Sfântului Ioan Evanghelistul şi a fost ctitorită între 1399 şi 1405 de Sfântul Nicodim cel Sfinţit. O altă etapă extrem de importantă în existenţa ei o reprezintă cea de după minunea întâmplată în cazul Domniţei Zamfira, fiica lui Matei Vodă Basarab, despre care se spune că a venit la Prislop slăbită de boală, a băut apă din izvorul de lângă biserică, iar apa de aici a vindecat-o. Se întâmpla în secolul XVl. Domniţa Zamfira s-a călugărit, iar apoi a împodobit lăcaşul de cult cu o pictură nemaivăzut de frumoasă. În aceeaşi perioadă, un tânăr din Silvaşu de Sus (cel mai apropiat sat) s-a călugărit, şi-a săpat o chilie în stâncă şi aici a trăit slujindu-l pe Dumnezeu tot restul vieţii sale. Este vorba despre Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, canonizat de Biserica Ortodoxă în 1992.
În secolul al XVlll-lea, călugării de la Prislop au refuzat să treacă la greco-catolicism. Împărăteasa Maria Tereza a ordonat atunci distrugerea mănăstirii. La 1762 biserica a fost incendiată, călugării au fost alungaţi, iar mănăstirea a fost preluată de Biserica Greco-Catolică. A revenit Bisericii Ortodoxe Române abia în 1948, an în care părintele Arsenie Boca a fost numit ieromonah al mănăstirii. Acesta a refăcut mănăstirea, fiind astfel considerat cel de-al treilea ctitor al lăcaşului de cult. În 1950, a fost transformată în mănăstire de maici, iar în 1959, guvernul comunist a emis un decret prin care toţi călugării cu vârste mai mici de 55 de ani să fie excluşi din mănăstiri. Motivul real era faptul că aici încă s-ar mai fi putut ascunde opozanţi ai sistemului “roşu”.
Apoi, vreme de 14 ani, mănăstirea a fost folosită drept azil de bătrâni, timp în care biserica a fost lăsată în paragină.

Credincioşi, după ce-au ieşit din mănăstirea Prislop

vox1Marian Breaz (66 de ani, Alba-Iulia): “Prima oară am venit aici în 1990. Era într-o duminică, iar la poarta mănăstirii nu eram decât eu şi vreo alte cinci persoane, atât. Am văzut că s-au făcut parcări, am auzit că se face drumul şi e bine, pentru că mănăstirea Prislop este cu adevărat un loc de duh, un loc în care aproape oricine îşi poate găsi cu adevărat liniştea sufletească.”

vox2Daniela Prună (52 de ani, Vatra Dornei): “Venim de mai mulţi ani la Prislop, pentru că am constatat că aici venim într-un fel şi plecăm într-un alt fel. Mă refer la stările noastre interioare. E greu de descris în cuvinte ce simţim după o oră sau două petrecute aici.”

vox3Gina Pop (40 de ani, Cluj-Napoca): “Pentru mine este doar a doua oară când vin la Prislop. După ce-am venit prima dată, mi-am dat seama că e un loc al liniştii, al detaşării şi al eliberării de grijile care mă apasă”.

About Ciprian Iancu