Hunedoreni lipiţi de România

După o perioadă în care ponegrirea ţării devenise o modă, iar valuri de oameni părăseau România, tot mai puternice sunt vocile care cer iubire de neam. Celor care au rămas şi luptă greu, dar frumos, li se alătură acum românii sătui de viaţa prin străinătăţuri şi reîntorşi acasă. Cu toţii sunt decişi să pună mâna la îndreptarea nedreptăţilor.   

După 15 ani în Bruxelles, Silvia şi Daniel Olari au decis să-şi lase afacerea acolo şi să o conducă de acasă, din România

“De România nu mă pot sătura, pentru că România face parte din destinul meu, nu pot să declar că nu sunt român. Eu continui să cred, indiferent ce cred eu despre poporul român, că un om normal are o singură patrie, restul sunt ţări.”, spunea Octavian Paler. Se fac 15 ani de când Silvia Olari pleca în Belgia în căutarea unui trai mai bun. Împreună cu Daniel Ianoş au deschis în Bruxelles şi Na­mur magazine unde vând produse tradiţionale româneşti – “La Bunicuţa”. Acum s-a terminat: „Am venit de tot acasă, eu şi soţul meu am ajuns la momentul în care ne-am dorit să ne întoarcem. Cred că undeva în sufletul nostru am simţit că se va întâmpla asta. Eu întotdeana am spus că îmi doresc, la bătrâneţe, să stau în fotoliul meu din România”, spune Silvia, decisă să se implice în proiecte sociale în judeţul Hunedoara. „A fost o decizie rapidă şi nu am stat foarte mult pe gânduri, pentru că întotdeauna te simţi acasă acolo unde te simţi bine”, spune Daniel Ianoş şi Silvia îl completează: „Eu cred că acasă este un sentiment”. Silvia s-a întors decisă să rămână: „Am adus totul de acolo, mai puţin afacerea. La magazine au rămas gestionarii şi acum ne putem mişca şi noi altfel să găsim produse şi le trimitem în Belgia”. Acum cei doi mai merg la Bruxelles o dată pe lună. “Am avut acolo tot ce ne doream, material vorbind. Ne lipsea doar România. Într-o dimineaţă, m-am trezit şi am zis: <Gata! Până aici a fost! 15 ani sunt suficienţi, ne întoarcem>”. Au pus pe maşină inclusiv cocoşul cântător pe care îl creşteau în curtea casei de lângă Bruxelles şi pentru care au avut nevoie de o auto­rizaţie specială şi acordul vecinilor. Cumva, femeia a încercat să-şi creeze un colţ din România în Belgia, dar nu a prea mers: „Noi oricum acolo am simţit mereu nevoia să vorbim mai mult despre ţara noastră şi explicam tuturor că România e altfel decât cred ei. Prin magazinele noastre, noi promovăm şi România. Le-am dus acolo la târguri brânză de burduf şi chiar şoric”. Pe unde au fost, au avut grijă ca produsele lor să fie din cele tradiţionale cu gust bun şi se terminau primele: „Gustau belgienii slănină şi nu ştiau ce e, credeau că e peşte afumat”, zâmbeşte Daniel.

Acasă, în România

Cei doi hunedoreni întorşi din Belgia ştiu că străinii îşi doresc să vadă civilizaţia rurală a României. “Chiar cunosc o familie de belgieni care şi-au cumpărat o casă în zona Haţeg, după o excursie la noi în ţară şi se întorc în Belgia doar pe timp de iarnă, pentru că au afacere cu centrale termice”, spune Silvia Olari, cea care în fiecare an organiza românii din dispora şi se prin­deau în Hora Unirii, la Atomium. Acum, cei doi au săr­­bă­torit Ziua de 1 Decembrie în Piaţa Unirii, la Deva. În această toamnă, Daniel-Ştefan Iakob a revenit şi el din Austria, unde lucrează în peisagistică, din 2014, tocmai în Tirol, la Innsbruck: „Acasă e aici, în România, unde-s părinţii, bunicii, casa strămoşească. Rădăcinile mele sunt în partea Haţegului. De fiecare dată când plec la muncă, sunt încărcat – cu zacuscă, slănină, cârnaţi, ţuică. Le-am dus şi ceapă de aici, care are cu totul alt gust decât acolo şi nici nu se găseşte din cea roşie. Doar gazdei mele trebuie să-i duc câteva borcane pline cu zacuscă, dulceaţă de casă, miere şi cârnaţi”. Din noiembrie până în martie, Daniel revine acasă, îşi găseşte de lucru la Deva şi, când se încălzeşte vremea, pleacă din nou la lucru în Austria: „Norocul meu este că îmi place ce fac, dar, din păcate, aici peisagistica este la început şi nu se plăteşte bine, nici măcar la jumătate ca acolo. Dar o să revin şi eu de tot acasă că, la Peşteana, este de lucru şi e atât de linişte”. În plus, la vară, Daniel va aduce în ţară un grup de austrieci: „Vor să vină aici la ţară şi să mănânce din toate bucate ce se fac prin sate”.

„Rămân să sting lumina”

Ioan Guga, autorul cocardei cu trei bucle, pregăteşte, pentru centenarul unirii, o cană specială

Alexandru Bulacu este unul dintree hunedorenii care nu stau o clipă: a fost lider sindical la spital, e salvamontist, organizator de şezători tradiţionale, bucătar, promovează Tara Haţegului şi munţii judeţului. Mai nou, face tot felul de băuturi din fructe şi le ambalează cu etichete unde, deasupra tricolorului, scrie „Casa Bulacu”. Nu vinde, dar oferă gutuiată, frăguţată, afinată, cornată, prunată… Nu s-ar dezlipi de România: „Acasă la mine este Ţara Haţegului. Eu am hotărât de foarte mult timp că, indife­rent ce se întâmplă, eu o să fiu cel care stinge becul. Dacă o fi musai să plec, măcar să fiu ultimul”, spune Alexandru Bula­cu, care nu poate uita nici­de­cum prima plecare peste hotare, în Germania, când după zece zile petrecute departe a făcut un gest pe care alţii îl văd doar în filme: „Pe bune, m-am dat jos din maşină şi am pupat pământul. Mi-am zis: „În sfârşit, sunt acasă”. Cu toate gropile şi necazurile nu pot spune altceva: acasă e în România. Eu sunt mândru că-s român şi îmi place să port costumul popular şi trebuie să le arătăm şi celorlalţi din lumea asta că-i o mândrie să fii ro­mân”. Alexandru Bulacu este unul dintre responsabilii reîntoarcerii zimbrului în libertate şi, de fiecare dată când are vizite de la colegi din WWF din ţările vestice, îi pofteşte să guste din bucate tradiţionale: „Habar nu aveau ce mănâncă şi au rămas sideraţi când au gustat roşia. Le-am spus că ăsta este gustul ei adevărat”. Este unul dintre oamenii pe care te poţi baza şi care ştie cât este de important să faci lucruri care să dureze: „Eu nu sunt special, dar fac ceea ce îmi place. Cred că a venit momentul ca societatea româ­nească să se maturizeze puţin şi fiecare să facă ceea ce ştie foarte bine. Trebuie să te gândeşti că rămâne ceva bun du­pă tine, un lucru care să amintească de tine celor din jur. Îmi doresc de acum să arătăm cine suntem noi, cu adevărat, că ştim să fim o naţie faină şi… „să dăm dovezi în lume”

Cocarde tricolore de Apuseni

Alexandru Bulacu, hunedoreanul căruia nu-i este ruşine să recunoască faptul că, după prima şedere mai lungă în străinătate, ajuns acasă, a sărutat pământul, la propriu

Moţul Ioan Guga a ajuns cunoscut în ţară după ce a inventat cocarda tricoloră cu trei bucle. Fost militar şi fiu de erou, Ioan Guga din Băiţa are acasă un adevărat  altar dedicat tricolorului. „Am moştenit de la bunicii paterni – Guga Adam şi Guga Sofia – un steag tricolor a cărui trei culori sunt poziţionate vertical pe  vergeaua de susţinere, aşa cum duceau românii la Marea Unire Naţională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia”. Steagul a ajuns la Muzeul din Deva, dar masa  moţului este acoperită cu mărturii ale dragostei înaintaşilor săi pentru neam şi culorile tricolorului. Într-o parte, un vechi ştergar folosit odinioară pentru  împodo­birea icoanelor poartă şi el culorile naţionale: „În fiecare colţ, are cusute cele sfinte trei culori: albastru, galben, roşu. Este un obiect făcut în perioada  Marii Uniri”, explică fostul militar. Ioan Guga a moştenit dragostea de neam a părinţilor şi bunicilor săi. Alături de vechile mărturii, stau cocardele sale cu trei  bucle, care reprezintă cele trei provincii istorice ale ţării. Se meşteresc uşor dintr-o panglică tricoloră, cu ajutorul unei matriţe care este şi ea înregistrată la OSIM.  De 10 ani de când face cocarde, a ajuns foarte priceput. Bărbatul taie panglica la o anume dimensiune şi o aşează în matriţă după un ritual bine stabilit, cu  mişcările sigure ale unui om care a făurit mii de piese. Buclele se fac uşor după ce panglica este rotită după trei colţuri de fier aşezate în triunghi la un capăt al  matriţei, iar în colţul opus, o pişcătoare de lemn ţine de cozile materialului. Imediat sub bucle, moţul aşează un ac de siguranţă. Ca să prindă cocarda, omul coase  cu atenţie marginile panglicii şi foloseşte aţă, tot în culorile tricolorului. Marginile sunt prinse cu culoarea potrivită – albastru şi roşu: „Odată prinsă, cele trei  capete se aranjează şi, gata, cocarda este bună de pus la inimă”, zâmbeşte Ioan Guga. Şi, cum în anul 2018 se va sărbători centenarul Marii Uniri, moţul s-a  gândit ca tot românul să cinstească în onoarea sărbătorii din ceşti cu tricolor: „Am comandat imprimarea cocardelor tricolore – albastru, galben, roşu, cu trei  bucle unite întruchipând Ardealul, Moldova, Valahia – pe cănuţe de porţelan alb în care se poate servi vin în anul 2018 şi astfel să toastăm pentru Unire”.