Cristi Cernăianu, voluntarul anului

Articolul a fost vizualizat de 1,596 ori

Un hunedorean interesat să muncească, de bunăvoie şi neplătit, în beneficiul comunităţii a ajuns în finală la Gala Naţională a Voluntarilor. Hunedoreanul spune că ştie ce mare bucurie e să primeşti ajutor atunci când ai cea mai mare nevoie de el, aşa că a întins o mână copiilor din familii dezorganizate din oraş. Propus de Centrul Interactiv pentru Educaţie Nonformală şi Vo­luntariat Hunedoara la secţiunea voluntarul anului, tânărul a reuşit să ajungă anul acesta în finală.

Cristian Cernăianu crede că viaţa ar fi mai searbădă fără oamenii inimoşi care să dăruiască bucurie fără a aştepta nimic în schimb

Cristian Cernăianu crede că viaţa ar fi mai searbădă fără oamenii inimoşi care să dăruiască bucurie fără a aştepta nimic în schimb

Cristian a participat, în perioada martie 2015 – septembrie 2015, la mai multe activităţi ale Centrului Interactiv pentru Educaţie Nonformală şi Voluntariat din Hunedoara, care funcţionează în incinta Grădinii Zoologice. Printre ele s-au numărat participarea Centrului cu un stand de prezentare la acţiunile organizate de Primăria Municipiului Hunedoara cu ocazia seriei de evenimente „Zilele Hunedoarei”, participarea la organizarea seminarului de deschidere al Centrului Interactiv pentru Educaţie Nonformală şi Voluntariat Hunedoara, dar şi participarea la acti­vităţile de educaţie non-formală desfăşurate în cadrul proiectelor centrului. În total, Cristian a adunat 200 de ore de voluntariat pe durata acestui an. Tânărul susţine că a început să lucreze ca voluntar în cadrul Asociaţiei Antidrog „Alege Viaţa” încă de pe când era elev al Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara. „Iniţial, oganizaţia asta a fost a elevilor de la un alt liceu din oraş, Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, dar apoi au început să aibă membri şi din alte licee. Eu am fost unul dintre vo­luntari. Apoi, anul trecut, pe când eu eram într-a douăsprezecea, doamna profesoară Corina Adafinoaie ne-a vorbit de Centrul Interactiv pentru Educaţie Nonformală şi Voluntariat Hunedoara. Am mers la Centru şi am aflat că aici ce încearcă ajutorarea copiilor din familii destrămate, cu părinţi divorţaţi, plecaţi la muncă în străinătate, familii sărace, care aveau nevoie de ajutor. Aşa, m-am decis să fiu voluntar şi aici”, îşi aminteşte Cristi Cernăianu.

O afacere… umanitară!

Coordonatoarea voluntarilor, Domnica Vlad, spune că tânărul „s-a remarcat prin abilităţi de planificare în detaliu pentru organizarea de evenimente cu parti­ciparea publicului larg, abordarea creativă a sarcinilor şi provocărilor apărute pe perioada implementării activităţilor, abilităţi de comunicare deosebite cu publicul, entuziasm şi dezinvoltură în prezentarea Centrului Interactiv pentru Educaţie Nonformală şi Voluntariat Hunedoara, precum şi atragerea de persoane interesate, spirit organizat şi metodic în managementul documentelor. Pentru calităţile lui şi în baza celor peste 200 de ore de voluntariat la Centrul Interactiv 2 Cristi si joaca cu copiiipentru Educaţie Nonformală din Hunedoara l-am recomandat pentru Gala Voluntarilor”. Băiatul nu a reuşit să câştige marele premiu, însă a atins performanţa de a ajunge alături de finalişti. De câteva luni, viaţa lui s-a schimbat complet: e student la Facultatea de Business din Cluj-Napoca şi are de gând să îşi deschidă o afacere… umanitară: „Am în plan să-mi deschi­d un restaurant unde fiecare client va primi, pe lângă meniul consumat, un al doilea meniu, gratuit. Acesta va ajunge, însă, la o persoană foarte săracă, pentru care a face rost de masa zilnică este o adevărată provocare”, spune Cristian Cernăianu. Cum i-ar motiva pe hunedoreni, tineri sau vârstnici, să facă voluntariat, dacă ar fi pus în situaţia asta? „E greu să spui cum… Mai bine i-aş lua cu mine. Să vadă ce înseamnă bucuria unui copil, în momentul în care primeşte ceva. Nu poate fi pusă în cuvinte. Bucuria de a dărui nu poate fi explicată”.

VOLUM – Federaţia Voluntariatului

Competiţia Gala Naţională a Voluntarilor este organizată de Federaţia VOLUM – Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România. Gala Naţională a Vo­luntarilor a avut anul acesta patru categorii şi 21 de secţiuni. Înscrierea în competiţie se face pe baza nominalizării de către organizaţii şi instituţii publice, iar câştigătorii sunt stabiliţi pe baza unei selecţii în trei etape: prima etapă cuprinde o preselecţie realizată pe baza analizei formularelor de candidatură de către evaluatori externi Federaţiei VOLUM, în urma căreia sunt aleşi până la zece nominalizaţi pentru fiecare secţiune. A doua etapă cuprinde o selecţie intermediară realizată tot de către evaluatori externi Federaţiei VOLUM şi constă în interviuri online cu fiecare dintre cei selectaţi. Ultima etapă presupune completarea unui formular detaliat de către cei selectaţi în urma interviurilor, dintre care juriul fiecărei secţiuni alege câştigătorii în ultima etapă a jurizării.

About Ada Beraru