Restanţierii la examenul maturităţii au o a doua şansă

Articolul a fost vizualizat de 996 ori

SONY DSC
Cea de-a doua sesiune a examenului maturităţii a început ieri cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Absolvenţii claselor a XII-a şi a XIII-a care nu au reuşit să obţină o notă de trecere la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an au intrat, în 16 august, în cea de-a doua sesiune a examenului naţional, pentru a susţine proba orală la limba română. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, Claudia Anca, spune că la Bacalaureatul de toamnă s-au înscris 607 candidaţi din promoţia 2015-2016, în timp ce alţi 300 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare. Examenul naţional va fi susţinut în trei centre de examen, care vor fi organizate la nivelul judeţului: Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva, Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” din Hunedoara şi Colegiul Economic „Hermes” din Petroşani. Şi de această dată examenul este supravegheat video.

Rezultatele finale, în 1 septembrie
Calendarul examenului de Bacalaureat – sesiunea de toamnă, cuprinde evalua­rea competenţelor lingvisti­ce de comunicare orală în limba română – proba A şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (în 16-17 august). În intervalul 17-19 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), între 18-19 august – evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în 22 august vor începe probele scrise, cu cea la limba şi literatura română. În 23 august va fi susţinută proba la limba şi literatura maternă, o zi mai târziu proba obligatorie a profilului, în 26 august proba la alegere a profilului şi a specializării, iar în 29 august vor fi afişate rezultatele. În aceeaşi zi, între orele 16 şi 20, elevii nemulţumiţi vor putea să depună contestaţii. Rezolvarea acestora se va face între 30 şi 31 august, iar în 1 septembrie va avea loc afişarea rezultatelor finale.

Trişorii vor fi eliminaţi din examen
Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, dar nu poate promova exame­nul de Bacalaureat. Accesul în sala de examen cu telefoane mobile, manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor este interzis. Elevii care vor fi prinşi cu materiale din care ar putea copia vor fi eliminaţi din exa­men de preşedintele comisiei, chiar dacă nu au folosit respectivele mate­riale. Rata promovării la sesiunea din vară a exa­menului, după contestaţii, a fost de 67,43 la sută.

Tags: , ,

About Ada Beraru