Hunedoara, sub troiene

Articolul a fost vizualizat de 1,833 ori

Hunedoara geme sub troiene de mai bine de o săptămână. Meteorologii spun că de ani întregi nu a mai căzut atât de multă zăpadă, ba chiar prognozele anunţă noi căderi de nea. Şi, în timp ce cabanierii din staţiunile montane îşi freacă mâinele de fericire, în satele hunedorene de munte, ţăranii au dat furca pe lopată. 

Râuşorul îşi câştigă renumele de zonă montană de agrement în care aglomeraţia şi stresul sunt noţiuni extraterestre

La Râuşor, stratul de zăpadă se apropie de un metru şi, zic salvamontiştii, ar fi mai mare, dar, în timp, s-a tasat. “E foarte frumos, e multă lume pe pârtie, staţiunea e destul de aglomerată, mai ales la sfârşit de săptămână, iar zăpada e mare. Lumea face mişcare, vine la aer curat. Preferă Râuşorul pentru că – să zicem – e mai familiar, e mai micuţ, nu este foarte multă lume, nu e aglomerat, e destul de aproape şi e uşor de ajuns cu mijloacele auto, drumul este în stare bună, sunt parcări, sunt locuri unde poţi bea un ceai cald, mânca un sandwich. E ca în familie”, crede până şi şeful salvamontiştilor din Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Cine vine la Râuşor poate schia pe unica pârtie din masivul Retezat, recunoscută ca una dintre cele mai bune din zona de vest a ţării. Pârtia are un teleschi cu o lungime de 1.000 de metri şi o diferenţă de nivel de 380 metri. Din vârful pârtiei principale, turiştii pot alege între 3 trasee diferenţiate pe grade de dificultate. Aşa că Râuşorul pare perfect pentru un concediu la schi, în natură. “E o staţiune super, nu e aşa aglomerată ca cele de pe Valea Prahovei şi ar merita promovată mai mult. Îmi place atmosfera de aici, zăpada, natura”. Turista care ne-a făcut această mărturisire este timişoreancă şi a făcut o pasiune pentru Râuşor. Lângă oameni în toată firea ieşiţi din oraşe la joacă, copiii le ţin isonul: “E multă lume, zăpada bună, e foarte frumos, cred că o să vin şi week-end-ul viitor şi în fiecare dacă pot. Aş vrea să învăţ să schiez, să mă ţin bine pe schiuri, vreau să mă dau şi cu sania, cu bobul”, explică încântată o altă fată venită pentru prima dată la Râuşor. Pe lângă schiori, pârtiile din Râuşor sunt preferate şi de părinţii care îşi aduc aici copiii la lecţii de schi. Nu este foarte multă lume, iar zăpada este numai bună. Departe de schiorii experimentaţi, monitorii îşi aduc ucenicii de un cot: “OK, hai să mai încercăm: vârfurile mai în jos, plugul, pe cant interior… Bravo! Hai, Alex!”. Piciul mişcă schiurile şi porneşte încet: “Lasă-l să meargă un pic şi acum întoarce. Bravo! Acum încercăm pe partea stângă să întoarcem – greutatea pe piciorul drept! Răsucim corpul, daaa? Facem până învăţăm… ai văzut că poţi, că l-ai stăpânit!? Nu ţi-a fost frică, nu? Bravo! Mai încercăm!” Şi cei care nu se încumetă să schieze au o alternativă – derdeluşul – unde se dau de-a valma tineri şi copii pe sănii, cu folia sau cu camerele auto, o pasiune destul de riscantă, spune şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean: “Am avut şi accidente destul de grave petrecute pe derdeluş, cu un traumatism la coloană la un tânăr care s-a dat cu camera auto, nedoritele camere pe zonele schiabile”.

Pregătiţi pentru orice

Nămeţii din Cerbăl, unul dintre satele în care oamenii nu au uitat ce înseamnă noţiunea de “iarnă grea”

Iarna grea s-a abătut şi asupra satelor de munte: în Ţinutul Pădurenilor, rar a mai fost aşa nea. Zăpada a ajuns în multe locuri la peste doi metri şi aproape că a acoperit casele sătenilor. Oamenii de aici nu se plâng, pentru că sunt obişnuiţi cu iernile aspre de la munte şi îşi fac provizii încă din toamnă. Ca să ajungi în comuna Cerbăl, din munţii Poiana Ruscăi, îţi trebuie o maşină puternică, chiar dacă drumarii s-au străduit să deszăpezească mereu uliţele, însă ninge continuu de câteva zile şi zăpada are aproape peste tot mai bine de un metru. La intrarea în Cerbăl, nămeţii aproape că acoperă tăbliţa cu numele satului. În poartă, o nană, sprijinită pe mătură, deschide larg uşa să vezi nămeţii din curte: “Uitaţi ce-i aici, la noi în curte, o dat-o bătrânu tătă cu lopata, că nu mai putem mere prin ea. Am strâns-o şi aici şi după casă”.

Pentru pădureni, plapuma asta groasă de zăpadă nu este atât de neobişnuită: “Iernile-s aspre şi drumurile-s grele, când bate vântul ne blochează de tăt-nzăpezeşte. Noi din toamnă ne facem provizii de lemne, de hrană, ca să nu rămânem a nimănui şi să supravieţuim. Avem destul şi pentru animale, toată toamna cărăm fân şi mâncare la animale. Dacă acum n-ar fi dezăpezit, n-am pute ieşi din casă. Îs mulţi bolnavi, bătrâni, tineri-s plecaţi. Încă acum avem noroc că avem apa trasă-n sat. Dacă nu, trebuia să mergem pe o pantă mare în josu satului, ca să merem cu animalele la apă şi să venim înapoie, tăt de două ori pă zî”. Bărbatul femeii curăţă de zor la fântâna care de-abia se mai zăreşte din troiene, dar zice că necazurile mari le-a rezolvat: “Ne-o îngheţat apa-n fântână, am mers în zăpadă până la piept că ni s-or împletit firele de curent, vai ce-am mai tras… iote, îi zăpada mai mare ca fântâna. Toată ziua curăţ, tot timpul, trebă să curăţăm să ieşim din case şi din curte, să merem la animale. La noi, iarna i tot cam aşe. Ţinem animale pe lângă casă până-n luna mai, nu le putem da drumul”.

“Iarna-i grea, omătul mare”

În satele Socet şi Poiana Răchiţelii, la 1000 metri altitudine, e şi mai greu: nămeţii sunt cât casele. În aceste locuri viaţa e aspră, dar şi oamenii sunt la fel. S-au obişnuit cu traiul greu şi ştiu cum să treacă peste iarnă. Nu se plâng şi înfruntă natura. “Dacă n-ar deszăpezi, am fi izolaţi complet, da’ or deszăpezit şi aşa ne-am mai descurcat, că la noi iernile-s grele şi lungi, ţân şi câte şase luni”. În altă curte, un bătrân scapă porcii pe afară şi sărmanele vietăţi de-abia se zăresc din troiene: “În curte-i zăpada peste un metru, tră’ să curăţăm, că altfel ne blocăm de tot. Toată ziua dăm cu lopata. Au fost cu trei utilaje de au deszăpezit, că altfel nu se mai vedeau gardurile”, explică moşul. Pentru autorităţi şi pentru drumari e cel mai rău: trebuie să lucreze în frig şi tot ce dau la o parte, o pală de vânt aduce la loc: “Cu drumurile avem mult de lucru pentru că sunt lungi, sunt pe distanţe întinse şi pe coama dealului unde, oricât ar bate de încet vântul, tot o spulberă şi de aceea trebuie să intervenim continuu. Parcă totuşi iarna asta insistă prea mult şi stratul de nea e cam mare. Până acum am reuşit să facem faţă. La primărie avem un buldoexcavator, în rest, intervin firmele de deszăpezire”, spune Miron Ticula, primarul comunei Cerbăl. În rest, mai sunt probleme doar cu pâinea: “Iarna în zona noastră ţine cinci-şase luni. Avantajul e că oamenii noştri-s obişnuiţi, au hrană strânsă şi pentru animale şi pentru ei. În schimb, am început să avem probleme cu pâinea care se aduce de prin Hunedoara în trei sate. Mai sunt trei localităţi pe versantul de vest – Feregiul, Poieniţa şi Merişorul de Munte – care se aprovizionează din Deva. Cu pâinea ar fi problemă. Doar Poiana Răchiţelii are brutărie, aşa că acolo şi în Socetul oamenii se gospodăresc singuri”, zice edilul.

Nici cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă nu îşi fac mari probleme pentru pădureni: “Oamenii aceia se pregătesc din timp pentru vremea rea. Sunt obişnuiţi de generaţii să le fie greu şi sunt învăţaţi să se descurce. Niciodată nu ne-au făcut probleme. Ei ştiu că, dacă se îmbolnăveşte cineva, trebuie să pună caii la sanie şi să coboare într-un loc de unde îi preluăm”, spune doctorul Valentina Filimon. Costurile acestei ierni se simt însă deja în bugetul local: “Omul nu poate desface mai mult de 100 de metri într-un ceas, atât e de greu. Am consumat cu buldoexcavatorul, în numai patru kilometri, 603 litri de motorină, pe drumul comunal”, calculează primarul. Pădurenilor nu le e uşor în această iarnă, dar se mai încumetă la glume: “Poate o fi tot răul spre bine, vorba zicalei: “Iarna-i grea, omătul mare, semne bune anul are”.

Tags: ,

About Laura Oană