Dumitru Hurubă: “Nu vreau să-mi trădez cititorii”

Continuăm interviul cu scriitorul Dumitru Hurubă, într-o notă de sinceritate, la care domnia sa ţine foarte mult şi care, de altfel, îi marchează întreaga creaţie. 

Dumitru Hurubă

“Vreţi să ştiţi dacă o ţară e bine condusă şi are bune moravuri? Ascultaţi-i muzica!” — Confucius. Cum comentezi plăcerea majorităţii de asculta ritmuri şi sunete orientale?

Din punct de vedere al omului de rând, al contribuabilului, cu alte cuvinte, cam nicio ţară nu este bine guvernată, cât despre moravuri – să păstrăm momente de reculegere… Însă nu, nu e chiar aşa, măcar în ce ne priveşte pe noi, românii. Sălile de concert sunt pline nu numai când se cântă manele, sau muzică aşa-zis modernă, unde – cum spuneam – melodia e zgomot, iar cântecul urlet, caracterele nu sunt total infestate cu virusul răului occidental, deşi telenovelele, filmele de duzină domină televiziunile.

Muzica orientală? Păi, nu se pretează, nu se mulează ea perfect pe unduirile lascive ale dezbrăcatelor fojgăind prin studiouri şi platourile de filmare? Ba, se! Unele, după ce că sunt idioate, sunt şi slute ca nişte… Scuză-mă, n-am vrut, dar nu se desluşeşte limpede în fiecare privire, în fiecare gest, în fiecare unduire pasiunea şi flămânzeala după o muzică-transplant balcano-oriental-manelistă? Priveşte-i pe unii prezentatori, pe unii moderatori şi te vei lămuri. Problema că numărul celor care îndrăgesc acest fel de comportare şi de muzică este în creştere, îndepărtându-i de sentimentul patriotic.

În paranteză fie spus, şi ca să dau un nume ideii, a început să ne fie ruşine că suntem români, e un început promiţător pentru adepţii globalizării, nu-i aşa? Iar dacă tot luăm de la americani şi de la occidentali tot ce e rău şi nu are nicio treabă cu psihologia poporului român, de ce nu luăm şi exemplul cel mai grozav şi mai agresiv – felicitările mele sincere! – de a arăta lumii drapelul american. Într-un fel sau altul, într-o secvenţă anodină de film sau emisiune, hopa, drapelul cu cele 50 (?) de steluţe. Dar, la noi, multora li-i ruşine cu tricolorul nostru care, culmea!, e un drapel frumos şi… viu.

Ce crezi, ţara e bine condusă?
O ţară care, de bine de rău, a avut o economie funcţională acoperind cam toate ramurile de producţie, care ajunsese la eliminarea datoriilor externe – este adevărat, cu sacrificii uriaşe – în niciun sfert de secol, cu o vigoare şi o slugărnicie extraordinare, a ajuns să aibă datorii externe de peste o sută de miliarde de euro, este o ţară condusă bine? În ce priveşte nivelul de trai, acesta a coborât binişor spre nivelul mării… Moarte…

Eşti mulţumit de cum ai trăit ultimii 22 de ani ?
Oricare ar fi răspunsul, ar suna ca o minciună, aşa că mai bine întreabă-mă altceva…

Cât esti de sincer în scrierile tale?
O, aici cititorii pot avea deplină încredere în ceea ce scriu. Evanghelia mea literară, în care cred cu sfinţenie, este aceea când îmi reuşeşte câte-un text, câte-o creaţie proprie, care, crezi sau nu, de multe ori se reduce la o singură frază sau chiar propoziţie. Aş vrea să înţelegi de-aici, fără să fie o laudă, că muncesc enorm pe text, iar după ce este tipărit, încă mai regret că, parcă, ar fi sunat mai bine altfel… Aceste trăiri ale mele, în calitate de scriitor, au la bază tocmai sinceritatea cu care îmi trimit mesajul către cititor. Şi să-ţi mai dezvălui că nu rar se întâmplă să-mi întreb un cititor prezumtiv: măi, omule, îţi place cum sună? Adică nu, nu vreau să-mi trădez cititorii nici măcar cu o virgulă. Între mine şi ei este o punte pe care scrie mare SINCERITATE – sper să reziste mult şi bine în timp…

Cât eşti de curajos în scrierile tale?
Din toate puterile mele de scriitor, pentru că nu vreau să-mi trădez cititorii scriind una când, de fapt, e alta, numai ca să demonstrez – ce? Realitatea, oricând verificabilă, că am pătruns greu, foarte greu în literatură – era înainte de ‘89 – se datorează faptului că scriam, aproape nebunesc de curajos, literatură satirico-umoristică în care nu ţineam cont, cel mai des, foarte des chiar, de acel precept comunist de a face satiră pozitivă… Asta pentru că mă întrebaşi, nu pentru că aş face-o pe viteazul, fiindcă se ştie ce fiică vitregă a literaturii era creaţia satirico-umoristică. Ei, nici acum nu e cu mult altfel, dar totuşi…

Comentează viaţa culturală din judeţul nostru.
Îmi pare rău, nu lucrez în domeniu, iar de când locuiesc în Simeria, şi am şi venit pe lumea asta cam de mulţi ani, m-am cam rupt aproape de orice activitate de acest fel. Ba nu: din când în când mai particip la câte-un vernisaj la Galeria “Forma” din Deva, la câte-o lansare de carte… În rest… Trebuie să subliniez, însă, un lucru: multe cărţi proaste se lansează cu mare tam-tam, autorii sunt ridicaţi în slăvi, toată lumea jubilează, iar după o vreme nu se mai ştie nimic despre respectivul autor… Acest fenomen nu se întâmplă doar pe raza judeţului nostru – nuuu! – el se petrece la nivel naţional. Din păcate, iar cu puţin timp în urmă Uniunea noastră, a Scriitorilor, prin preşedintele ei, Nicolae Manolescu, a fost forţată să ia atitudine împotriva unor denigratori/delatori, nişte frustraţi, cred eu, care defăimau Uniunea… Cu sinceritate, însă, nu pot să nu afirm că, după ‘89, au intrat în Uniunea Scriitorilor şi unii autori care nu meritau, care n-au răspuns pe parcurs calităţii de scriitor.

Revenind la… lansări de cărţi: multe dintre pretinsele şi zgomotoasele genii, din textele cărora cititorii nu înţelegeau mare lucru au contribuit din plin la ruptura dintre autori şi cititori. Aceasta spun făcând abstracţie de ucigaşul Internet…

Revenind la “viaţa culturală din judeţul Hunedoara, al nostru adică, mă simt obligat să spun, şi o fac absolut cu toată sinceritatea: singura instituţie care se ocupă predilect, profesionist şi eficient este Biblioteca Judeţeană “Ovid Densuşianu” din Deva, condusă de câţiva ani de un director-manager cum nu sunt mulţi în toată ţara – Ioan Sebastian BARA, având în subordine un colectiv tânăr, inimos şi plin de iniţiativă. Iar asta nu o spun, pentru că s-au reluat relaţiile bune şi foarte bune cu scriitorii – un câştig uriaş, de ambele părţi –, ci şi pentru că este instituţia cea mai implicată şi mai pricepută în iniţierea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor cultural-literare.

Aştept un mesaj satiric pentru “Colţul Cultural”.
Satiric? De ce? Ar fi lipsit de sens şi de politeţe, având în vedere că publicaţiile, mass-media, în general, plus unele instituţii abilitate, consideră acest domeniu un fel de intrus în viaţa noastră atât de bogată în ce nu… trebuie.