Paulina Popa: “Port în sufletul meu un copil de lumină” (II)

Prima parte a interviului poate fi citită aici.

Om de cultură, cu activitate semnificativă în judeţul Hunedoara dar şi în ţară, Paulina Popa a lansat zilele trecute un nou volum de versuri, intitulat sugestiv “Iubire”. Scriitor, manager de editură, dar şi energic organizator de evenimente, doamna Paulina Popa reprezintă un model de luptător ce foloseşte spiritul ca armă, într-un război din ce în ce mai sofisticat. Iubirea despre care ne vorbeşte autoarea este un motor al universului şi o găsim prezentă în creaţia sa, putând fi percepută de cei care o caută. Am realizat cu ocazia lansării de carte un interviu. Vă invităm să citiţi cea de-a doua parte a acestuia.

Paulina Popa

Cum vedeţi starea limbii române în era globalizării?

Cum “văd?” ori cum mi-ar plăcea să fie? Dacă privim cu atenţie, în media, vedem o degradare, o “boală naţională”, o denaturare a limbii române. Nici nu avem foarte multe posibilităţi în faţa acestui tăvălug, pe numele său globalizare. Mărturisesc un crunt adevăr, pentru care îmi asum critica: sunt unul dintre euroscepticii acestei ţări. Sunt fericită că am scăpat de teroarea anilor în care bunicii şi părinţii noştri erau luaţi de securitate la miezul nopţii, din patul conjugal, ori, în amiaza zilei, din sfânta biserică. Sunt una dintre femeile care nu s-au putu exprima în acele vremi, venind dintr-o familie de preoţi ( am mai spus asta de multe ori şi voi spune de câte ori voi avea ocazia pentru ca lumea să nu uite şi să nu regrete niciodată acele vremi). Cu toate acestea, europenizarea aceasta, ca o trecere de la o “mare poartă” la cealaltă “mare poartă” îmi repugnă. Aş fi vrut să rămânem europeni, nu vasali, nu slugile “nuştiucărui… nuştiucui…” Cu o limbă “frangleză”, nici…nici…, nimeni nu mai înţelege nimic. Ar tebui o mai mare responzabilitate atunci când raportăm limbajul folosit la această imensă familie, globul cu toate limbile folosite. Mi-e teamă de un “turn al lui Babel!” care se prefigurează.

“Ne ridicăm mereu, ca să uităm puterea lutului. Oare nu acesta e rostul artei?”. Granados. Mai este omul zilelor noastre conştient de acest rost?

Poate că acest subiect ar putea fi discutat într-un alt material. Atâta vreme cât omul conţine, în aceeaşi cuprindere, cerul şi pământul, sau altfel spus, firea dumnzeiască şi firea pământească, îngerul şi demonul, lumina şi întunericul, etc… etc., atunci, cu siguranţă, vom vorbi despre dorinţa perpetuă de a ne desprinde şi de a accede spre spirituala noastră fiinţă, spre Dumnezeu. Se spune că rolul artei este acela de înălţa sufletul. Poate că dacă mai-marii acestei ţări ar fi ştiut asta şi ar fi acordat mai multă importanţă artei, am avea o viaţă mai frumoasă, mai spiritualizată şi dacă s-ar fi acordat mai mare atenţie spiritualităţii, arta ar f apreciată la justa ei valoare. Cum toate se complectează fericit, noi cei care vedem altfel lucrurile, adică şi din perspectiva spirituală, ignorând cu bună ştiinţă legăturile prea mari cu lutul, ar trebui să vorbim pe înţelesul tuturor, poate chiar într-o sală unde mai calcă şi cei care conduc destinele noastre, determinându-i să fie conştienţi de rostul omului, despre care vorbeaţi.

Dintr-un popor nu rămâne nimic, decât cultura.”. M. Eliade. Ce rămâne oare din ultimii 22 de ani?

Cu siguranţă, din punct de vedere cultural, sunt mari realizări. Gândiţi-vă la marile spectacole de teatru, la marile concerte, la numeroasele recitaluri poetice, la mulţimea operelor care au apărut pe piaţa de carte, la numeroşii solişti, orchestre, ansambluri de valoare care s-au afirmat în aceşti ani. Nu pot să enumăr tot ce ar merita, nu ar fi spaţiu. Despre scriitorii de mare valoare care au fost traduşi în varii limbi de circulaţie, despre presa de specialitate, despre…. Că pe lângă toate aceste opere de valoare s-a publicat multă maculatură, că mulţi grafomani, agramaţi, neaveniţi, ( care au avut putere financiară) au scris multe şi mărunte…. Nu vreau să vorbesc despre lucruri “slabe”, timpul va alege, istoria va fi, cu siguranţă, judecătorul.

Vorbiţi-ne despre viaţa culturală din judeţul Hunedoara

Cu toate că trăim într-un judeţ cu mari probleme financiare, situându-ne nu tocmai în fruntea celor “ cu stare”, avem nume de scriitori, artişti plastici, etc. bine cotaţi la nivel naţional şi chiar internaţional. Am organizat Festivalul Internaţional de Poezie Emia, ani la rand, în acest judeţ, şi am bucuria ca şi acum, oriunde aş fi călătorit, să fiu întâmpinată cu ecouri de la acest FIP. Avem o Monografie a judeţului Hunedoara, aşa cum multe judeţe ar dori să aibă. O lucrare alcătuită de un colectiv redacţional format din istorici, teologi, scriitori de reume. Aproape 2000 de pagini, şi încă se continuă cu alte volume…. Sper într-o zi în care tot mai mulţi hunedoreni vor fi iubind cultura, implicând, cumva, tot mai multe forţe în dezvoltatea acesteia. Nu aş dori să vieţuiesc într-un alt judeţ chiar dacă sunt arădeancă. Sunt realizări culturale frumoase şi multe… sunt necesare mult mai multe…